Gunoier pe banii tăi! Cum funcționează programul RetuRO în județul Galați și cine sunt campionii reciclării

Poate că unora nu le pasă de cei 50 de bani plătiți pe fiecare PET, sticlă sau doză de aluminiu – că, na, unii nu se uită la mărunțiș sau n-au apucături de ecologiști precum celebra Greta Thumberg – însă noi ne-am făcut gunoieri pe banii noștri. Mai pe concret, strângem recipientele reciclabile după care le plimbăm toată ziua cu mașina, doar-doar vom găsi un punct de reciclare RetuRo care funcționează sau unde nu-i o coadă la care să stai o oră.

De și pare o bagatelă, în programul amintit se învârt bani frumoși, dacă ne uităm la cifrele oficiale. În anul 2024, de exemplu, peste 3,36 miliarde de ambalaje au fost returnate de către consumatorii din România, iar RetuRO a predat către reciclatori o cantitate de 231.300 de tone de ambalaje, conform Barometrului RetuRO. Asta înseamnă un rulaj de 1,68 miliarde le lei, adică 336 de milioane de euro. Imens!

Conform datelor de pe pagina companiei, doar în luna decembrie a anul trecut consumatorii din județul Galați au returnat 3,812 milioane de ambalaje de plastic, 1,659 milioane de ambalaje de metal și 1,325 milioane de ambalaje de sticlă. În total, circa 500 de tone de ambalaje SGR au fost returnate de gălățenii din tot județul.

În bani, doar garanția acestor ambalaje se ridică la 3,4 milioane de lei, adică la 680.000 de euro. Nici n-ai zice că s-au învârtit atâția bani în doar o lună, doar în județul Galați, doar pe baza cetățenilor transformați în gunoieri pe banii lor! Căci cetățeanul n-a câștigat nimic din asta, doar a consumat timp și benzină pentru a-și recupera garanția plătită la achiziționarea produselor (bere, vin, apă, suc samd).

La nivel de localități, municipiul Galați a înregistrat, desigur, cele mai mari cantități: 2,746 milioane ambalaje de plastic, 1,18 milioane ambalaje de metal și peste 885.000 de sticle. Cifrele municipiului Tecuci sunt, ca și orașul, mult mai mici: 591.000 – plastic, peste 273.000 doze de metal și peste 275.000 ambalaje de sticlă.

Dintre celelalte localități ale județului, cu cele mai multe astfel de ambalaje din plastic returnate, au fost Liești (76.147), Târgu Bujor (72.235), Matca (42.737), Pechea (33.490) și Tulucești (26.764). Cele mai puține au fost colectate la Valea Mărului (doar 120, de unde tragem concluzia că în amintita localitate fie oamenii lucrează pe sistem „vrac”, fie nu există punte de colectare)

La ambalaje din metal (doze de aluminiu), primii au fost cei din Târgu Bujor (38.398), urmați de Liești (34.757), apoi de Matca (15.617), Pechea (12.385) și Tulucești (10.268). Cele mai puține ambalaje de metal s-au returnat, luna trecută, la Buciumeni (doar 1).

La sticlă, cele mai multe ambalaje au fost returnate de consumatorii din Liești (24.801), Independența (24.109) și Târgu Bujor (21.217). La coadă, Valea Mărului, unde s-a returnat un singur ambalaj de sticlă, în vreme ce la Gohor a fost un ditamai zero.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr