În caz că aveați vreo dilemă, Galațiul va avea în curând un cimitir pentru animale. „Studiul de fezabilitate este aproape gata. După ce va fi predat de către proiectant, va fi verificat de specialiști, pentru a îndeplini condițiile caietului de sarcini și respectarea normelor și reglementărilor în vigoare. Apoi se vor aproba indicatorii tehnico-economici în cadrul următoarei ședințe a CJ”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
„Ulterior, vor fi demarate procedurile de achiziție pentru proiectare și execuție, iar cimitirul de animale va deveni un serviciu benefic pentru comunitate și va contribui la protejarea mediului și la respectarea legăturii afective dintre stăpâni și animalele lor”, a adăugat acesta.
Președintele CJ este optimist și crede că cimitirul va fi gata până în a doua jumătate a anului 2025, după ce vor fi obținute toate autorizațiile și avizele necesare, inclusiv de la mediu. Noi n-am fi așa de optimiști dar, na, deocamdată îi dăm credit înaltului funcționar.
Cât despre locul unde va fi respectiva întocmire se știe că va fi luat un teren de la Primăria Vânători, în spatele unității militare, la ieșirea din oraș. Cumva fi luat este un mister, căci și procedura asta durează, presupune hotărâri de CL și CJ, aviz juridic, validare samd.
Dar Costel Fotea rămâne optimist și, ca să folosim o vorbă care-i place la nebunie, e decis să „think big”. „În alte orașe sunt astfel de cimitire pe suprafețe cam de jumătate de hectar, noi vrem să îl amenajăm pe o suprafață de 1 – 1,5 hectare, astfel încât să poată veni oameni din tot județul, dar numai cu animale de companie”, a spus acesta.
Bugetul estimat pentru amenajarea cimitirului pentru animale de companie de la marginea Galațiului este de două milioane de lei, din bugetul propriu al CJ.