Plata salariilor angajaţilor combinatului siderurgic Liberty Galaţi şi a celor de la Liberty Tubular Products Galaţi a început joi după amiază, la care se adaugă şi alimentarea cardurilor de tichete de masă.
Conform unor surse din interiorul companiei, s-au aprobat plăţile pentru salariale restante, atât pentru avans, cât şi pentru lichidare. Au fost, de asemenea, virate şi sumele aferente tichetelor de masă, dar şi banii de transport.
Sursele acreditează ideea că fondurile necesare provin dintr-un fond de rezervă alocat de acționariatul companiei, care a luat această decizie pentru a evita tensiunile sociale. Combinatul așteaptă în continuare ajutor de stat promis, dar și sprijinul comisiei europene pentru a face față contextului economic dificil creat de conjunctura internațională.
Reamintim că pentru Liberty Galaţi a fost iniţiată procedura de concordat preventiv, iar instanţa a dispus suspendarea executărilor silite împotriva combinatului siderurgic de la Galaţi pentru o perioada de 4 luni.
Hotărârea instanţei de deschidere a procedurii de concordat preventiv pentru combinatul siderurgic Liberty Galaţi a fost atacată prin formularea a trei apeluri depuse la instanţă pe data de 11 martie 2025, adică în termenul de 7 zile de la comunicare.
Unul dintre apeluri a fost formulat de firma gălăţeană de avocatură Daghie şi Asociaţii în numele a 6 creditori (firme subcontractoare care au de recuperat sume importante de la Liberty Galaţi), iar cel de-al doilea este formulat de una dintre companiile de energie AXPO.
Pe 13 martie 2024 a fost formulat şi al treilea apel. Instanța trebuie să se pronunțe asupra solicitărilor în regim de urgență, așa că este de așteptat să aflăm ce s-a decis în următoarele cel mult două săptămâni.