Se pare că se „rupe pisica” la Combinatul Siderurgic de la Galați. Mai exact, procedura de concordat preventiv al combinatului siderurgic Liberty se află într-o etapă crucială, după ce Tribunalul Galaţi a decis, la termenul de judecată din 14 ianuarie 2026, să amâne până pe data de 28 ianuarie 2026 pronunţarea asupra cererii de închidere a procedurii formulată de TP Insolvence.
În fapt, cererea este bazată pe faptul că amânarea la nesfârșit a plăților către creditori nu mai poate fi amânată și că se dorește să se pună capăt tertipurilor juridice care nu fac de cât să amâne verdictul implacabil: falimentul combinatului de la Galați.
Precizăm că TP Insolvence V.O.S. este administrator judiciar al Liberty Ostrava, companie care figurează în documentele din concordat cu datorii semnificative: 44,9 milioane euro şi 1,11 milioane dolari, adică 228,8 milioane lei. Însă nu este singurul creditor care s-a săturat de amânări și își vrea, într-o formă sau alta, banii. Mai ales că trecerea timpului mărește datoriile combinatului, nu le micșorează (din cauza salariilor, în condițiile în care nu se produce absolut nimic), iar asta înseamnă că fiecare creditor va primi tot mai puțini bani.
Interesant este că semnale că procedura de concordat nu mai stă în picioare au fost date şi într-un mesaj intern transmis angajaţilor Liberty Galaţi aflaţi încă în şomaj tehnic.
Rezultă chiar dintr-un mesaj transmis de administratorul concordatar către siderurgişti. „Propunerea de modificare a planului de restructurare a fost respinsă, în urma opoziţiei creditorilor care reprezintă interesele statului. Această propunere, cu care acţionarul a fost de acord, prevedea vânzarea accelerată a activelor. Se continuă analizele care să stabilească viabilitatea unui contract de tolling prin care să se proceseze un volum de brame”, spune administratorul concordatar.
De altfel, devine tot mai clar că Liberty este un „cal mort”. În prezent, activitatea combinatului este limitată la pază şi la colectarea unor materiale destinate vânzării, în timp ce riscul de deconectare energetică este foarte mare. Laminorul de Ţevi Sudate desfăşoară doar operaţiuni minore de mentenanţă. Banii s-au terminat, încasările sunt zero.
În același timp, managementul susţine demersul de colectare a semnăturilor pentru alertarea autorităţilor cu privire la riscul iminent de închidere totală a combinatului, considerând că această situaţie ar putea descuraja potenţiali investitori. A fost solicitată şi o întâlnire de urgenţă cu autorităţile locale, precum şi un dialog cu Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la combinatul siderurgic Galaţi, susține conducerea Liberty Galați.
Deocamdată nu sunt vești să existe vreo anchetă (penală sau fiscală) legată de devalizarea Combinatului Siderurgic de către acționariat, așa cum se tot discută printre salariați. Oamenii cred că societatea care era cândva mândria Galațiului a fost în mod intenționat furată și distrusă și dau ca exemplu combinatul de la Ilva (Italia), unde autoritățile italiene au deschis un dosar penal împotriva patronului indian, care este acuzat de delapidare, evaziune și spălare de bani.

