
Proiectul trenului suspendat dintre Galați și Brăila a ajuns în dezbaterea Comisiei Europene
Proiectul legat de intenția autorităţilor din Galaţi şi Brăila de a construi un tren suspendat, de tip monorai (pe pernă magnetică), între cele două oraşe a fost deja depus la Comisia Europeană, pentru a fi inclus la finanţare în Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR). Președintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, a declarat că se așteaptă în câteva săptămâni

Vești bune pentru iubitorii de infrastructură: un nou drum se va construi în județul Galați, iar rolul lui este unul extrem de important în noua

Numărul mare de servicii la domiciliu raportate de unii medici de familie a atras atenția Casei de Asigurări de Sănătate Galați, iar un control efectuat
Top știri

Investiție uriașă în reabilitarea liniilor ferate din Regionala CFR Galați. Licitația, câștigată de Arcada Company
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat ofertele câştigătoare pentru loturile 7 (Galaţi) şi 8 (Constanţa), în cadrul procedurii de licitaţie lucrări de

Aproape 122.000 de gălățeni au loc de muncă, adică 22%, raportat la populația județului. Salariul mediu – sub cel național
Statisticile pe primele 6 luni din 2022 (cele mai noi disponibile) arată că, la nivelul județului Galați, doar 121.968 de persoane un loc de muncă.

Investiție de peste 7,2 milioane de lei la Spitalul de Copii din Galați. Care este scopul proiectului
Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de finanțare europeană ce presupune reabilitarea și eficientizarea energetică a Corpului A de la Spitalul Clinic

Studiu de fezabilitate de o jumătate de milion de euro pentru 40 de kilometri din DN25. Scump, dom’le, scump!
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat pe 27 iulie 2022 contractul privind realizarea studiului de fezabilitate, a studiilor de teren și a documentației

Proiectul trenului suspendat dintre Galați și Brăila a ajuns în dezbaterea Comisiei Europene
Proiectul legat de intenția autorităţilor din Galaţi şi Brăila de a construi un tren suspendat, de tip monorai (pe pernă magnetică), între cele două oraşe a fost deja depus la Comisia Europeană, pentru a fi inclus la finanţare în Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR). Președintele Consiliului Judeţean Brăila,

Misoginism în cea mai pură formă la tineretul social-democrat de la Galați: nicio femeie în structura de conducere
Că în interiorul PSD există un misoginism accentuat (uitați-vă câte femei primesc funcții importante în cadrul acestui partid și o să înțelegeți ce spunem) nu-i tocmai o surpriză. Nici primului președinte al formațiunii – zâmbărețul nea Nelu Iliescu – nu-i plăcea să stea la aceeași masă cu „tovarășele femei”, care

Femeile pesediste și-au ales lidera de la Galați. Poziția, ocupată de senatoarea Laura Georgescu
Știm că nu-i treaba noastră să comentăm ceea ce face un partid politic la el în bucătărie, dar trebuie neapărat să vă mărturisim că am

Un nou consilier local, din partea Pact pentru Galați. „Rotația cadrelor” continuă cu președintele micului partid
Liderul PACT pentru Galați, Gregor Teodorescu, economist de profesie, a depus jurământul de consilier local în ședința extraordinară a aleșilor din, 25 iulie 2022. Trebui

Gălățeanul Dan Nica, numit raportor al Parlamentului European în chestiunea crizei cipurilor
Eurodeputatul Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, a fost numit raportor al instituţiei pentru Actul Uniunii Europene privind cipurile, care va mobiliza investiţii

Consultații medicale fictive înregistrate de medicii de familie din Galați. Ilegalitățile, descoperite de Casa de Asigurări de Sănătate
Numărul mare de servicii la domiciliu raportate de unii medici de familie a atras atenția Casei de Asigurări de Sănătate Galați, iar un control efectuat

Decont uriaș din finanțare europeană pentru sănătatea gălățenilor: peste 33,5 milioane de lei
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat pe 1 august 2022 un contract cu fonduri europene pentru sistemul sanitar, în valoare de 33.525.133 de

De ce s-au luat la bătaie, la serviciu, doi comisari de la Garda de Mediu Galați. Ambii au ajuns la spital cu Ambulanța
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, gălățeanul Aurelian Păduraru, a dispus o anchetă la Garda de Mediu Galaţi, după o altercaţie verbală şi fizică între doi

Programul de la Evidența Populației, prelungit în perioada 1-12 august din cauza creșterii numărului de solicitări
Primăria municipiului Galați informează că, având în vedere numărul crescut de solicitări de eliberare sau preschimbare a actelor de identitate din această perioadă, programul de