Nr.3962, Duminica, 16 Februarie 2020  
Home AdministratieEconomicEvenimentJustitiePoliticSanatateSocial Mica PublicitateArhivaContact
Publicitate
Meteo

Cer acoperit

Max
: 6 ° C
Min : -2 ° C
Poza zilei
Curs Valutar

Percheziții la Galați într-un dosar de crimă organizată. Gruparea vizată a trucat mai multe licitații publice, prejudiciul fiind imens

      Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ilfov au făcut astăzi 17 percheziții pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Galați și Brăila, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 10 persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de deturnare a licitațiilor publice, instigare la deturnarea licitațiilor publice, complicitate la deturnarea licitațiilor publice, instigare la abuz în serviciu și abuz în serviciu.

      ”n urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, începând cu anul 2018, doi suspecți, persoane potente financiar, au constituit alături de alte 8 persoane un grup infracțional organizat specializat în comiterea infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice prin obţinerea informaţiilor prealabile cu privire la bunurile imobile supuse executării silite, urmată de realizarea unor înţelegeri prealabile în vederea asigurării adjudecării bunurilor imobile la preţuri derizorii.

      Din conţinutul materialului probator administrat în prezenta cauză s-a constatat faptul că bunurile imobile ce fac obiectul deturnării licitaţiilor publice au constituit garanţii imobiliare în favoarea unei instituții bancare, mai exact au servit drept garanţii acordării unor contracte de credit bancar în anii 2008 ” 2009. Aceste contracte de credit au fost acordate preponderent de către aceeași unitate bancară unor diferite persoane fizice sau juridice, termenul de restituire fiind unul foarte scurt, respectiv aproximativ 1 an, iar valoarea acestor credite fiind una foarte mare. Din modalitatea de acordare a acestor credite, a perioadei de acordare, a cuantumului acestora, a scopului perceperii acestor împrumuturi ” restituirea foarte redusă a creditului bancar sau nerestituirea acestuia în integralitate, a valorii reale a bunurilor imobiliare aduse drept garanţii se constată că încă de la momentul aducerii în garanţie a bunurilor imobile ce fac obiectul prezentei cauze s-a urmărit executarea silită a acestora.

      Pentru realizarea obiectivelor grupului infracţional organizat, respectiv acela de obţinere a dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile supuse executării silite la preţuri derizorii, a fost necesară încă de la momentul constituirii grupului infracţional organizat atragerea în cadrul acestuia a unui funcţionar public, care să poată crea cadrul aparent legal în vederea adjudecării bunurilor imobile de către membri acestui grup, respectiv a unui executor judecătoresc, în portofoliul căruia se aflau în instrumentare dosarele de executare silită ce fac obiectul prezentei cauze”, precizează DIICOT.

      Astfel, prin înțelegeri prealabile, membrii grupării l-au determinat pe executorul judecătoresc să desfăşoare licitaţiile publice, cunoscând că între licitatori există înţelegeri prealabile în vederea adjudecării bunurilor imobile ce făceau obiectul executării silite la preţuri derizorii (aprox. 8 % - 9 % din valoarea de evaluare), prejudiciul în cauză ridicându-se la aproximativ 3 milioane de euro şi 153.000 de lei.

      La sediul DIICOT ” Structura Centrală urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 11 persoane.

      Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigații Criminale și a jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.
Autor: Radu Antonescu
Discutii pe baza articolului de mai sus:
Nume
Opinie
Nu sta in anonimat spune-ti parerea! :
Nume
Opinie

email:

cat face trei adunat cu doi ? :
Justitie - Un fost consilier local și un avocat din Galați, puși sub control judiciar sub acuzația că au trucat licitații publice
Judecătorii Curții de Apel București au decis că toate cele șase persoane implicate în dosarul privind trucarea licitațiilor nu trebuie să stea după gratii în timpul cercetărilor. Magistrații au respins propunerea de arestare preventivă ...(continuare)
Justitie - Capul unei rețele internaționale de traficanți, reținut la Galați. Era dat în urmărire încă de acum un an
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat în vârstă de 61 de ani pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare. ...(continuare)
Justitie - Criminal la 15 ani. Drogat și orbit de gelozie, și-a înjunghiat rivalul în amor
Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe Cosmin Costel Poalelungi, un tânăr acum în vârstă de 17 ani, la cinci ani de închisoare într-un centru de detenţie pentru minori, după ce l-a găsit vinovat de infracțiunea pentru omor. Tânărul a îng ...(continuare)
Publicitate
Prima pagina
 
Newsletter
Comentarii
Nu s-a facut nici un comentariu.
Home AdministratieEconomicEvenimentJustitiePoliticSanatateSocial Mica PublicitateContact