La Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” Galați și Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci se vor investi 29.641.195 de lei, fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul axei de creștere a capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
“Am reușit să atragem peste 11,7 milioane de lei, bani europeni, pentru Spitalul Municipal din Tecuci, în condițiile în care această unitate medicală încă nu se află în administrarea Consiliului Județean, fiind nevoie de o hotărâre a Guvernului pentru ca Spitalul Municipal “Anton Cincu” Tecuci să treacă în administrarea CJ Galați. Este prima oară când pentru acest spital sunt atrase fonduri europene importante, care vor fi investite în dotarea cu aparatură medicală modernă și materiale sanitare de protecție. Vorbim de achiziționarea a zeci de echipamente medicale, inclusiv a unui computer tomograf performant, a unei game variate de ecografe și a unui aparat mobil de radiologie. Mai mult, lucrăm deja la un alt proiect cu bani europeni pentru spitalul din Tecuci, cu o valoare de aproximativ 30 de milioane de euro, astfel încât, în momentul în care această unitate medicală va intra oficial în administrarea Consiliului Județean, să putem depune proiectul pe noul buget al Uniunii Europene.
Și Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” Galați va beneficia, tot în cadrul acestui proiect de gestionare a crizei sanitare Covid-19, de investiții cu fonduri europene de aproape 18 milioane de lei. Cea mai mare parte din această suma va fi investită în achiziționarea de noi echipamente medicale, inclusiv a unor dotări pentru viitoarea secție modulară de terapie intensivă pentru care avem depus deja la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene un proiect cu fonduri europene de peste 10,6 milioane de lei.
De asemenea, banii care au fost cheltuiți deja pentru achiziționarea de materiale de protecție în această perioadă de pandemie și pe care am reușit să-i decontăm din fonduri europene vor merge tot către investiții în echipamente medicale”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În acest moment, în cadrul acestui program care vizează creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19, sunt în analiză la ministerul de resort alte trei proiecte pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei”, Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Pneumoftiziologie, în valoare totală de aproape 63 de milioane de lei, urmând să fie depus încă un proiect pentru Spitalul de Pneumoftiziologie, cu o valoare de 8.695.461 de lei.