O tânără de 21 de ani a fost salvată în ultima clipă după un accident rutier pe care l-a produs şi în urma căruia autoturismul pe care îl conducea a fost făcut scrum.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Galaţi, accidentul rutier s-a produs pe DN26, în localitatea Vânător, joi dimineață, în jurul orei 3.30, când o tânără de 21 de ani a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, Maşina a lovit un copac şi apoi a fost proiectată din nou pe şosea, unde s-a autoaprins.
Tânăra a fost scoasă din maşină inconştientă şi i s-a acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor SMURD. Ulterior, a fost resuscitată, stabilizată şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Galaţi
Autoturismul a ars în totalitate.