S-a furat statuia lui Ștefan cel Mare, de la Primăria Tecuci. Făcea cu ochiul, căci conține 1,5 tone de bronz

Un bust din bronz al domnitorului Ștefan cel Mare s-a „evaporat” din depozitul Primăriei dinTecuci. Statuia de aproape 2 metri înălțime și 1.500 kilograme a dispărut pur și simplu din patrimoniul municipalității.

Constatarea a fost făcută la sfârșitul săptămânii trecute, după ședința de Consiliu Local, unde s-a propus amplasarea și punerea în valoare a statuii domnitorului. Când reprezentații Primăriei Tecuci s-au dus să verifice starea sculpturii în bronz, au avut surpriza să nu o mai găsească. Primăria Tecuci a precizat că depune plângere penală la Poliție pentru furt.

Bustul din bronz al domnitorului Ștefan cel Mare se afla din 2004 în depozitele Primăriei din Tecuci. La acea vreme, municipalitatea a plătit 30.000 dolari pentru statuie. Amplasarea monumentului nu s-a făcut din motive pur birocratice și, mai ales, din delăsarea autorităților, care la un moment dat au și uitat că au investit o sumă importantă pentru lucrarea de artă. Se bănuiește că statuia a dispărut de cel puțin 10 ani și că a fost scoasă intenționat din atenția publicului, deși în inventar nu mai era.

Cum kilogramul de bronz se cumpără cu 35 de lei la centrele de reciclare, e clar că cineva a făcut vreo 500 de milioane de lei vechi din „afacerea” asta.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr