Primărie pe fudulie. Gargara de pe Facebook a ajuns „performanță digitală” premiată de o firmă branșată la bani publici

În caz că nu știați, Primăria de la Târgu Bujor e cea mai tare din parcare când vine vorba de „digitalizarea interacțiunii cu cetățenii”. I-a recunoscut meritele de anvergură națională – poate chiar planetară, cine știe? – o firmă de care n-a auzit nici naiba, dacă este să ne referim la plătitorii normali de impozite și taxe. Însă, acolo, în bula „ordonatorilor de credite” (adică a mătrășitorilor de bani publici, mai pe românește) și a „firmelor parteneri” (adică a branșaților la țeava cu bani publici) înțelegem că e un soi de guru al trasului de cabluri și al vânzării de calculatoare către primării.

Se numește Regista Digital SA, și este „compania dedicată digitalizării administraţiei publice din România”. Nu știm cine a stabilit asta, dar așa se prezintă ea peste tot, cu o fudulie pe undeva admirabilă. Dar stai! Registrul comerțului ne zice că firmulița nici măcar un an nu are de activitate, căci a fost înființată în august 2021. Însă se laudă în cele 4 luni de funcționare din 2021 a reușit să adune 800 de clienți și să atragă încasări de 1 milion de euro. Oho!

Secretul de fapt, e altul, Regista Digital SA este un „puișor” al mult mai cunoscutei Zitec Com SRL (cele două firme au fix același sediu, în inima Bucureștiului), firmă fondată în 2003 de Alexandru Lăpușan, un fel de geniu IT de România. Atât de geniu încât s-a prins rapid că degeaba faci softuri cool dacă nu le vinzi instituțiilor publice, căci de acolo vin cu adevărat banii, nu de la amărăștenii din zona privată. Apropo, Lăpușan este membru de frunte în celebrul grup RE-PATRIOT, un fel de lojă masonică a băieților deștepți care „pupă piața Endependenții” împreună cu și pentru USR. Partidul USR, evident.

Una peste alta, firmulița (vorba vine) născută acum doar 6 (șase) luni a premiat în cadrul Galei Regista 2022, eveniment desfăşurat pe 20 ianuarie, primăriile şi instituţiile publice care s-au remarcat anul trecut în procesul de digitalizare. „Obiectivul Galei a fost să ofere echipelor administraţiilor publice care folosesc Regista un cadru de celebrare a eforturilor lor pentru transformare digitală şi, totodată, să ofere o perspectivă asupra oportunităţilor în acest domeniu”, au anunțat, emfatici, organizatorii.

În cadrul Galei s-au acordat premii pentru cinci categorii, dar şi un premiu special din partea a echipei Regista. Astfel, cei şase câştigători ai primei ediţii a Galei Regista au fost: Primăria Năvodari, judeţul Constanţa la categoria Cea mai bună prezenţă în mediile sociale; Primăria Târgu Bujor, judeţul Galaţi – Cea mai bună interacţiune digitală cu cetăţenii; Administraţia Străzilor Bucureşti – Cea mai digitalizată instituţie; Primăria Sânmartin, judeţul Bihor – Cea mai digitalizată primărie de comună; Primăria Năvodari, judeţul Constanţa – Cea mai digitalizată primărie de oraş şi Primăria Tăuţii Măgherăuş, judeţul Maramureş – Premiul special Best Customer.

Nu avem ce comenta despre cinci dintre cele șase entități nominalizate, pentru simplul motiv că nu-s din parohia noastră, ar fi nedrept să ne dăm cu presupusul. Știm, însă, foarte bine, care-i treaba cu Primăria de la Bujoru, bârlogul deputatului PSD Laurențiu Viorel Gîdei (căci nu trebuie să vă închipuiți că acolo este primar vicele Ion Andone, un nene care habar nu are din ce capăt se pornește calculatorul).

Mai precis, marea „cea mai bună interacţiune digitală cu cetăţenii” nu-i vreo minune, ci o amărâtă pagină de Facebook, unde postările așa-zise de interes public ale lui Gîdei (între timp, se ocupă de asta un „negrișor” din primărie, om de nădejde al deputatului) sunt folosite fără rușine ca prilej de propagandă deșănțată pentru PSD. Dacă vă uitați cu atenție, la anunțul, bunăoară, că se va opri curentul pe o stradă (firește, pentru modernizări), o să observați că imediat apare trollingul, la modul „mulțumim din inimă partidului”. La fel de imediat dispar și comentariile critice. Nu toate, doar vreo 90%, că mai și rămân câteva pentru impresia că e pe democrație totul. Una peste alta, e un soi de gargară pe Facebook, nu prea are treabă cu adevărata interacțiune cu cetățenii, mai ales că Bujoru nu-i nici măcar pe aproape un model de administrație publică eficientă. Ba chiar dimpotrivă!

Ce-i drept, a contat în jurizare și faptul că Tg. Bujor este pe platforma Regista (care aparține, ghici cui? Așa-i!), acolo unde orice primărie, fie ea cât de mică, plătește de la 7.000 de lei pe an în sus ca să fie prezentă. Pare puțin, dar dacă socotim că în România sunt aproape 2.700 de comune, la care mai adăugăm și orașele și municipiile (unde contractele anuale pot depăși 50.000 de lei (căci sunt mai multe puncte de acces în baza de date), realizăm dimensiunile fenomenului și cât de elegant e să fii branșat la banii publici, mai ales că Regista este agreată și recomandată de însuși Guvernul țării.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr