Cimitirul elefanților. Noul director al Poliției Locale este colonelul (r) Marius Dobrea. Cei doi adjuncți, tot niște pensionari

Poliția Locală Galați are director nou, după ce colonelul în rezervă Marius Dobrea (50 ani) a câștigat concursul de ocupare a acestei funcții. Se poate spune că omul a câștigat o cursă în care aleargă de unul singur de vreun an, de când li s-a pus pata să obțină postul care până acum s-a aflat în posesia unui alt tânăr pensionar MAI, respectiv colonelul Petrică Hahui (ajuns pe post acum 6 ani, pe când avea frumoasa vârstă de 52 de ani și o pensie specială MAI de 10.000 de lei).

Așa se face că Dobrea a fost singurul candidat care a susținut și a doua probă a examenului (interviul), după ce celălalt candidat înscris inițial la concurs nu a promovat proba scrisă. Ca urmare, Hahui a trecut pe postul de adjunct (cu o leafă de „numai” 11.000 de lei net, care se adaugă la pensia specială MAI ajunsă, prin majorări succesive, la aproape 15.000 de lei). El face pereche (că sunt doi adjuncți) cu un alt plimbat prin sistem: Mihai Manoliu, fost șef al Poliției Locale, sub subprefect, fost avocat, fost… Ehehei, dar voi vreți să știți cam multe.

Revenind la Marius Dobrea, este de spus că a fost șeful Poliției Municipiului Galați până pe 31 martie 2021, când a trecut în rezervă. Mai exact a trecut, la splendida vârstă de 49 de ani, la o pensie specială de 12.000 de lei net. Că era ostenit micuțul de la atâta muncă de șef în Poliție. Avea curul tocit de atâta stat pe scaun. Că muncă propriu-zisă de polițist n-a prea făcut. A mai fost adjunct al Secției 4, șef al Secției 1 și inspector șef adjunct al Inspectoratului de Poliție al Județului Galați.

Dobrea a absolvit Academia de Poliției în 1995 și a lucrat în structurile MAI timp de 26 ani, vechime pentru care un om obișnuit (să zicem un profesor, care ar fi echivalentul unui ofițer de poliție ca încadrare) ar primi pensia diminuată (căci în România, pentru muritori vechimea completă este de 30 de ani), respectiv maximum 1.800 de lei pensie, nicidecum 12.000 de lei. Și nicidecum la 49 de ani, ci la 65.

Cu ocazia concursului a mai ieșit la iveală ceva interesant. Ostilitatea suspectă a unei „părți a media” față de acesta. De la ce s-or fi luat este greu de spus, însă e clar că ceva e. Oare chiar să fie vorba despre un conflict de natură amoroasă, așa cum spune gura târgului? Greu de știut…

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr