Șapte „zmei” din Galați au fost surprinși de un jandarm aflat în timpul liber, în timp ce luaseră la pumni și picioare, în plină stradă, un alt tânăr. Militarul și-a chemat colegii în ajutor. Cei șapte adolescenți agresivi au fost prinși, în cele din urmă, de jandarmi și polițiști. Altercația a pornit de la o dispută avută de tineri pe Facebook.
„Joi, 3 martie, în jurul orei 16:00, în timp ce se deplasa spre domicliu, un jandarm aflat în timpul liber a observat un grup de șapte persoane care loveau cu pumnii și picioarele un tânăr. Jandarmul a intervenit, iar cei șapte au fugit în direcții diferite. Colegul nostru a alergat după aceștia și a anunțat echipajul de jandarmerie, indicând direcția în care au fugit o parte dintre ei. Trei dintre tineri au fost prinși de jandarm, iar restul au fost prinși de către echipaje de jandarmerie și poliție”, informează Jandarmeria Galați.
Persoana agresată are 19 ani și a fugit de la fața locului, dar a fost identificată ulterior de forțele de ordine.
„Cei șapte tineri au fost conduși la sediul poliției în vederea continuării verificărilor. Aceștia au vârsta cuprinsă între 16 și 21 ani, motiv pentru care la sediul poliției au fost chemați și părinții minorilor.
Persoana agresată a precizat că depune plângere împotriva adolescenților și va scoate certificat medico-legal. Cercetările sunt continuate de poliție”, mai precizează Jandarmeria Galați.