Combinatul siderurgic LIBERTY Galați a transmis un mesaj către rezidenții și vizitatorii orașului dela Dunăre, prin care avertizează că, începând de marți, 29 martie și până vineri, 1 aprilie, între orele 17;00 – 18;00, se vor derula operațiuni de demolare controlată, ceea ce înseamnă că se pot auzi explozii și se poate vedea praf în zona platformei industriale și în vecinătate.
Aceste operațiuni vor include demolări ale unor echipamente învechite și nesigure din zona fostei cocserii, inclusiv patru coșuri de fum scoase din uz. Lucrările au fost planificate, sunt executate de o echipă de specialiști și au fost aprobate de autoritățile de specialitate. Din motive de siguranță, zona de demolare va fi securizată cu câteva ore înainte și după detonări.
„Dorim să ne prezentăm scuzele pentru eventualele neplăceri create”, a precizat Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al companiei.