Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au surprins în flagrant delict doi bărbaţi bănuiţi că ar fi introdus, în ţară, un colet conţinând droguri de risc şi mare risc.
Cei doi bărbaţi, de 32 şi 30 de ani, ambii din municipiul Galaţi, care ar fi introdus în ţară un colet conţinând aproximativ 120 de grame de cannabis şi 10 grame de cocaină. EI nu ar fi la prima faptă de acest fel, fiind cunoscuți în județ drept comercianți de substanțe interzise.
În urma acţiunii, bărbatul de 30 de ani, aflat la volanul autoturismului cu care cei doi se deplasau, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru THC (cannabis).
Ulterior, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa celor doi bărbaţi, unde au fost descoperite şi ridicate 6 grindere conţinând fragmente vegetale şi 1.700 de lei.
După administrarea probatoriului, bărbatul de 32 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc şi mare risc şi trafic de droguri de risc şi mare risc, ulterior fiind arestat. Faţă de cealaltă persoană, cercetată pentru deţinere de droguri de risc şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
La percheziţie au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.