Incompetența cu sinecură politică ucide! Patru inculpați după moartea unui copil de 10 ani, la stadionul Dunărea

Trei persoane şi o fundaţie au fost trimise în judecată de procurorii gălăţeni, deoarece un copil de zece ani, care participa anul trecut la un turneu de fotbal organizat la Galați a murit, după ce o placă de beton din gardul care împrejmuia stadionul a căzut peste el.

Trebuie să spunem că doi dintre cei trei inculpați sunt niște sinecuriști pesediști, ajunși să administreze bazele sportive ale Galațiului deși, dacă nu le-ar fi dat partidul un os de ros, competența lor îi recomanda cel mult să fie paznici de noapte.

Vorbim aici despre Florin Mirea, ex-președintele de la Fundația Sportul Gălățean (fundație inculpată și ca persoană juridică responsabilă civilmente) și de și Tiberiu Grosu, organizatorul competiției. Lângă ei, va răspunde penal și Ovidiu Mangu, antrenorul echipei din care făcea parte copilul ucis.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că cele trei persoane şi fundaţia respectivă au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă.

Anchetatorii au precizat că, atât fundaţia respectivă, cât şi preşedintele consiliului director al acesteia nu au respectat măsurile pentru organizarea turnelului de fotbal “Cupa Iepuraşului”.

Astfel, fundaţia a pus la dispoziţia A.C.S.S. Galaţi, în baza unui protocol încheiat anterior, stadionul Dunărea 2 din municipiul Galaţi, pe care îl administra, care era împrejmuit cu gard de beton, din care lipsea o placă.

“Din cauza acestui fapt s-a creat un spaţiu într-o porţiune din gard, în partea inferioară, prin care la data de 24 aprilie 2021 un minor, care a participat la competiţia sportivă menţionată, a încercat să iasă în exteriorul stadionului pentru a-şi satisface nevoile fiziologice, context în care două plăci de beton situate în partea superioară a porţiunii de gard din care lipsea o placă de beton s-au pus în mişcare şi l-au surprins, provocându-i leziuni traumatice care i-au cauzat decesul”, se arată în comunicat.

De asemenea, au mai fost trimişi în judecată şi antrenorul echipei de fotbal Juniorul Bârlad, din care făcea parte şi copilul, pentru că în pauza unui meci nu şi-a supravegheat jucătorii şi a permis fotbalistului respectiv să iasă în exteriorul stadionului, dar şi reprezentantul A.C.S.S. Galaţi, care a organizat turneul de fotbal pentru nerespectarea măsurilor necesare în organizarea competiţiei.

„Pe 31.03.2022, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii F.S.G. (persoană juridică), M.F., M.C.O. şi G.T.V. (persoane fizice), pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a anunţat Parchetul pe lângă Tribunalul Galaţi.Potrivit procurorilor, Fundaţia Sportul Gălăţean nu a respectat măsurile de prevedere pentru desfăşurarea unei activităţi, respectiv turneul de fotbal „Cupa Iepuraşului”, punând, în perioada 23.04.2021 – 24.04.2021 la dispoziţia A.C.S.S. Galaţi (în baza unui protocol încheiat anterior), în vederea folosirii cu titlu gratuit, stadionul Dunărea 2, proprietatea municipiului Galaţi, pe care îl administra, împrejmuit cu gard de beton, din care lipsea o placă. 

„Din cauza asta s-a creat un spaţiu într-o porţiune din gard, prin care la data de 24.04.2021 un minor, care a participat la competiţia sportivă menţionată, a încercat să iasă în exteriorul stadionului pentru a-şi satisface nevoile fiziologice, context în care două plăci de beton situate în partea superioară a porţiunii de gard din care lipsea o placă de beton s-au pus în mişcare, şi l-au surprins, provocându-i leziuni traumatice care i-au cauzat decesul”, spun procurorii. Sub acuzare este pus şi preşedintele Fundaţiei Sportul Gălăţean, care nu a respectat măsurile de prevedere pentru desfăşurarea unei activităţi, respectiv turneul de fotbal „Cupa Iepuraşului”, punând la dispoziţia A.C.S.S. Galaţi (în baza unui protocol încheiat anterior), în perioada 23.04.2021 – 24.04.2021, pentru organizarea turneului. 

De asemenea, antrenorul echipei din care făcea parte copilul ucis „nu a respectat măsurile de prevedere pentru desfăşurarea unei profesii/activităţi, respectiv la data de 24.04.2021 cu ocazia participării la turneul de fotbal „Cupa Iepuraşului”, desfăşurat pe stadionul Dunărea 2 din municipiul Galaţi, în pauza dintre meciuri, nu a supravegheat jucătorii (minori) echipei pe care o antrena, fapt ce a permis ca un minor (component al echipei antrenate) să încerce să iasă în exteriorul stadionului, pentru a-şi satisface nevoile fiziologice”. Şi organizatorul competiţiei a fost pus sub acuzare deoarece nu a respectat măsurile de prevedere pentru desfăşurarea unei activităţi, respectiv turneul de fotbal „Cupa Iepuraşului”. 

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr