Noul pod peste Siret, de la Cosmești, gata de începerea lucrărilor. Va costa peste 146 de milioane de lei și va fi gata în 2024

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că a fost semnat contractul având ca obiect proiectare şi execuţie ”Podul nou de la Cosmeşti, peste Siret, pe DN 24 km 7+620 (inclusiv varianta de drum nou de cca. 5,6 km)”, între autoritatea contractantă şi Asocierea S.C. SA&PE Construct S.R.L. (lider al asocierii) – S.C. Tehnostrade S.R.L.

Valoarea contractului este de 146.498.575,53 lei fără TVA, iar durata de execuţie este de 24 luni care include 5 luni perioada de proiectare şi 19 luni perioada de execuţie lucrări, care începe să curgă de la data obţinerii autorizaţiei de construire.

Conform ofertei, durata perioadei de garanţie este de 120 luni. Contractul este finanţat din Fonduri Externe Nerambursabile.

Achiziţia are ca scop realizarea unui pod rutier nou peste râul Siret şi a unui pasaj peste calea ferată, pe un traseu diferit decât cel actual. Obiectivul general al proiectului este realizarea unui sector de drum care să asigure circulaţia rutieră în condiţii de siguranţă şi confort, la exigenţele actuale ale unui drum naţional european, se arată într-un comunicat al CNAIR.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr