Primarul municipiului Galaţiu, Ionuţ Pucheanu, a declarat pe 9 mai 2022, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, referitor la amânarea intrării în vigoare a pensiilor speciale ale primarilor, că nu se va întâmpla acest lucru nici anul viitor şi nici peste doi ani.
„Aş vrea să mă întorc la esenţa poporului român, care are un apetit fantastic în a-şi vedea foştii conducători în mizerie”, a spus primarul, arătând că ”nu a înţeles de ce avem apetitul ăsta de a-i vedea mâncând, dacă se poate, din gunoaie, pe toţi cei care ne-au reprezentat”.
Ionuţ Pucheanu a opinat că pensiile aleşilor locali nu vor fi introduse ”nici la anul, nici peste doi ani”.
„Aş vrea să mă întorc la esenţa poporului român, care are un apetit fantastic în a-şi vedea foştii conducători în mizerie, dacă se poate. (..) Vă spune un pesedist de data asta, ne-am bucurat şi toată lumea a aplaudat când l-a văzut pe Băsescu: Mamă, i-au luat ăştia salariul! (..) Nu am înţeles de ce avem apetitul ăsta de a-i vedea mâncând, dacă se poate, din gunoaie, pe toţi cei care, la un moment dat, mai bine sau mai puţin bine, pe o perioadă mai lungă sau mai puţin lungă de timp, ne-au reprezentat”, a spus Ionuţ Pucheanu.
El a ţinut să precizeze că ”şi în afară, în Vest, acolo unde ne raportăm în permanenţă, există aceste pensii. „Trebuie să înţelegeţi, nimeni nu spune lucrul acesta, da, în afară există genul acesta de pensii”, a afirmat primarului Galaţiului.