Sursele noastre n-au fost chiar precise în legătură cu alegerea noului vicepreședinte al Consiliului Județean Galați, așa că nu prea ne-au ieșit previziunile. Drept urmare, pe 28 iulie 2022, în cadrul ședinței ordinare, Mitică Sandu, consilier județean al Partidului Social Democrat, a fost ales un nou vicepreședinte al CJ, semn că ceva-ceva s-a schimbat în „geopolitica” din PSD.
Vă reamintim că alegerile au fost organizate ca urmare a demisiei doamnei Elena Grosu, care a ocupat funcția de vicepreședinte în perioada octombrie 2020-iulie 2022.
„Îi mulțumesc doamnei Elena Grosu pentru munca depusă alături de echipa Consiliului Județean și îi urez bun venit noului vicepreședinte, un om de echipă, cu experiență administrativă și foarte implicat în tot ceea ce face. Împreună avem mult de lucru pentru binele oamenilor, de dus mai departe investițiile începute și de pregătit noile proiecte de care județul Galați are nevoie”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
„Mitică Sandu este inginer de profesie și fost ofițer specialist, aflat la cel de-al treilea mandat de consilier judeţean”, a transmis sec biroul de presă al CJ, parcă fără vlagă, parcă pentru că n-avea chef să ne spună mai multe.
De fapt, Mitică Sandu, la cei 64 de ani ai săi, este un cetățean uns cu toate alifiile, pe care apropiații îl cam laudă că-i „inteligent și descurcăreț”. Este inginer electronist (a absolvit Facultatea de Electrotehnica din cadrul Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” Iași, promoția 1982) și este deja pensionar. Primul loc de muncă a fost la Combinatul Siderurgic Galați, apoi din 1988 s-a transferat ca ofițer-inginer in Grupul de pompieri al județului Galați, (astăzi ISU „General Eremia Grigorescu”) unde a lucrat până în 2004, când s-a pensionat la frumoasa vârstă de 46 de ani.
Proaspătul și tânărul pensionar MAI (pensie slăbuță, însă, nu se compară cu „specialii”, ia doar 3.800 de lei pe lună) n-a stat însă nicio secundă pe tușă. Chiar în 2004 și-a înființat o firmă de consultanță (evident, pe chestiuni de țin de Pompieri, PSI, ISU), respectiv Mar Ina Prosper SRL Galați, iar afacerile au început să meargă. Nu de alta, dar cine te putea ajuta cel mai bine să te descurci cu birocrația avizelor din domeniu dacă nu un fost angajat al instituției? În plus, firma s-a profilat pe întreținerea sistemelor PSI ale firmelor și instituțiilor (încărcare stingătoare, furnizare de sisteme samd)
Din 30 septembrie 2011, însă, a trecut la un alt nivel, în sensul că și-a făcut pompierii lui, odată cu înființarea firmei Fire Stop Solutions SRL Galați, care are ca obiect principal de activitate codul CAEN 8425 – Activități de lupta impotriva incendiilor si de prevenire a acestora.
Cifra de afaceri a fost de 1.759.781 RON în anul 2021, cu un profit de 422.443 RON. Fire Stop Solutions SRL a raportat un număr de 24 angajați în anul 2021. Treburile merg foarte bine după cum se poate vedea, iar familia Sandu a reușit să strângă o agoniseală frumușică, după cum rezultă din declarația de avere a noului vice al CJ: un teren intravilan în Galați, altul în Brăila, două case în Galați, una la Brăila și una la Năvodari, un spațiu comercial de 190mp în Galați, depozite bancare de circa 900.000 de lei (aproximativ 180.000 de euro).
Nici nu-i de mirare, căci veniturile soților Sandu sunt frumușele, conform declarației de avare pe 2021: dividende – 426.110 lei; chirii – 81.600 lei; expertiză tehnică – 35.000 lei; pensii – 100.000 lei; dobînzi și indemnizații – 29.000 lei.
Firesc, Mitică Sandu n-a putu sta deoparte nici de politică și, după ce o vreme a mers în siajul lui Picu Roman, a decis să treacă la PSD, partid care, iată, i-a oferit și prima funcție politică importantă. Restul rămâne de văzut.