„Comunitatea academică Danubius anunță decesul prematur al Fondatorului universității, după o suferință scurtă dar necruțătoare. O boală „parșivă”, cum îi plăcea acestuia s-o numească, i-a marcat ultimii ani de viață, diminuându-i puterile fizice, nu însă și bonomia caldă cu care-și onora apropiații și oaspeții ce i-au trecut pragul instituției în tot acest timp de trei decenii în care a vegheat ca spiritul Danubius să triumfe în lupta cu vremelnicia și nevolnicia unora.
A fost un luptător pentru o idee nobilă, a construit din temelii o universitate emblematică pentru spațiul academic românesc, a edificat o veritabilă coloană a cărților pe care le-a publicat, multe de pură specialitate, dar și nenumărate altele de beletristică literară. Mândria lui erau însă oamenii comunității, împreună cu care a construit demna emblemă a Universității „Danubius”. Aceștia îi veghează acum trupul neînsuflețit, îi pomenesc numele și-i rememorează faptele, în speranța că veșnicia îi va fi favorabilă și îl va plasa în arealul drepților.
Dumnezeu să-i ierte păcatele și să-l odihnească în pace! Sufletu-i să-și găsească odihna bine meritată, iar mântuirea să-i fie părtașă în vecinicie!”
Trupul neînsufleţit este depus în foaierul din Corpul B al Universităţii Danubius, iar slujba de Cină va avea loc vineri, 09 septembrie 2022, ora 18.00.
„Ne vom lua rămas bun de la Preşedintele Fondator al Universităţii Danubius, Academician Profesor universitar doctor Benone Puşcă, sâmbătă, de la ora 11.00, la sediul Universităţii Danubius, iar slujba de prohodire va avea loc la Biserica Cimitirului Eternitatea din Galaţi, la ora 12.00″, anunţă Comunitatea academică Danubius.
Benone Pușcă era născut în anul 1935. A făcut liceul în Oltenia, la Slatina, apoi a absolvit Facultatea de drept la Iași. Este doctor în științe juridice din anul 1978. Între 1964 și 1970 a fost magistrat la Judecătoria Galați, iar din 1971 și până în 1981 a fost secretar al Consiliului Municipal Galați (perioadă în care s-a ocupat și de oficierea căsătoriilor, așa că mulți gălățeni și-l amintesc în această postură).
Tot în 1971 își începe și activitatea didactică. Este lector la catedra de drept administrativ de la Universitatea Politică din Galați, în 1978 fiind promovat conferențiar. Între 1981 și 1985 este director al administrației publice a județului Galați (Consiliul Popular Județean), iar din 1985 și până în 1989 este secretar al Consiliului Popular Județean Galați.
Între 1990 și 1997 este director general al Centrului Național de Perfecționare a Funcționarilor Publici din administrația centrală și locală, iar în paralel este conferențiar (drept constituțional și drept administrativ) la Universitatea Athenaeum din București (din 1991) și la Universitatea Danubius din Galați (din 1992). Între 1995 și 1998 predă la SNSPA București.
În 1999 obține gradul de profesor universitar și este ales rector al universității Danubius, funcție pe care o va ocupa vreme de 13 ani (până la 14 martie 2012. A continuat să predea și a rămas președinte de onoare al universității pe care a fondat-o.
Este Doctor Honoris Causa al Universității de Vest ”Vasile Goldiș” (UVVG) din Arad, 2015. A primit „Demnitatea de Membru de Onoare”, însoţită de toate privilegiile gradului de Comandor ca expresie a
recunoaşterii contribuţiei la emanciparea Naţiunii, 2014.
Este membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, al Academiei de Ştiinţe ale Naturii din Rusia (din 2008), „Doctor honoris causa” , Universitatea Leibniz, Milano (2007), iar din anul 1997, este membru al Academiei de Ştiinţe din New York.
Din anul 1994 este membru fondator al Institutului de Ştiinţe Administrative din România, din anul 1993 este membru în Consiliul Ştiinţific al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, până în anul 2002.
A fost membru în Consiliul profesoral la Facultatea de piscicultură a Universităţii “Dunărea de Jos”
Galaţi 1972- 1990. A primit Premiul municipiului Galaţi, pentru activitatea ştiinţifică, didactica şi management – 2002.
Este cetăţean de onoare al oraşului Panciu-2003 și i s-a decernat de către Președinție Ordinul „Meritul pentru învăţământ” in grad „de Mare Ofiţer” pentru contribuţia deosebita la dezvoltarea învăţământului romanesc si promovarea cercetării ştiinţifice din tara noastra-2004.
A publicat nu mai puțin de 28 de cărți de specialitate (Drept), dar și 6 volume de literatură. A scris mai multe piese de teatru și este autorul a câteva mii de articole de specialitate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!