Consiliul Județean va aloca 81.468 de lei pentru finanțarea unui proiect de sprijin a vârstnicilor și pentru finanțarea unei campanii de luptă împotriva violenței domestice din mediul rural. Cele două proiecte care primesc finanțare nerambursabilă aparțin “Fundației de Sprijin a Vârstnicilor Galați” și “Fundației Familia Galați”.
„Ne implicăm an de an în sprijinirea proiectelor sociale, extrem de importante pentru persoanele din medii defavorizate sau care au mare nevoie de ajutor. Anul acesta, vom aloca bani din bugetul propriu al Consiliului Județean pentru două proiecte privind ajutorarea unor bătrâni fără adăpost și pentru sprijinirea victimelor violenței domestice. Practic, în cadrul primului proiect, mai mulți vârstnici, cu prioritate din mediul rural, vor fi cazați și îngrijiți, iar în cadrul celui de-al doilea proiect vor fi implementate mai multe programe de asistență socială pentru 30 de victime sau potențiale victime ale violenței domestice din trei localități ale județului”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Cele trei localități unde se vor desfășura programele de luptă împotriva violenței domestice sunt: Frumușița, Târgu Bujor și Jorăști. Victimele vor fi sprijinite material și vor fi consiliate social, psihologic și juridic.
În cadrul proiectului de sprijin a vârstnicilor, vor fi identificate persoane fără adăpost, în mod special din mediul rural, care vor fi cazate pe o perioadă determinată, fiind consiliate și implicate în diverse activități sociale. Mai mult, vor fi îngrijite medical și vor beneficia și de servicii de recuperare, dacă acest lucru va fi necesar.