Consiliul Județean Galați va depune un proiect cu fonduri europene pentru achiziționarea a sute de dispozitive medicale pentru reducerea riscului de infecții intraspitalicești. Achizițiile vizează toate spitalele din subordinea instituției – Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, Spitalul de Pneumoftiziologie Galați, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” Galați, Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci și Spitalul Orășenesc Târgu Bujor.
Valoarea acestui proiect este de 27.642.596 de lei (adică aproximativ 5,5 milioane de euro), cu fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Trebuie să luptăm în permanență pentru a reduce numărul infecțiilor dobândite în spital de către pacienți. De aceea, am făcut un plan amplu de achiziții pentru toate spitalele din subordine, prin care să aducem echipamente medicale moderne care să elimine cât mai mult din bacteriile și virusurile care cauzează aceste infecții nosocomiale. Sunt echipamente dotate cu tehnologii de ultimă generație, cu ajutorul cărora spitalele pot lupta inclusiv împotriva bacteriilor rezistente la antibiotice”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Pe lista echipamentelor care vor fi achiziționate se află analizatoare automate de identificare a microorganismelor și de efectuare a antibiogramelor, dispozitive de neutralizare prin compactare a deșeurilor medicale, sisteme de decontaminare a aerului din încăperi, sisteme cu abur și dezinfectant pentru decontaminare și dezinfecție înaltă, sisteme de filtrare și tratare a aerului din sălile de operație, dispozitive de dezinfecție termică antibacteriană a instrumentarului medical, sisteme integrate pentru instruirea și verificarea igienei mâinilor, dispozitive mobile automate de decontaminare, sisteme de climatizare cu flux laminar integrat în blocul operator, nebulizatoare automate cu ceață uscată, camere izolare pacient cu risc infecțios, analizatoare microbiologie pentru identificarea și testarea sensibilității la substanțe antimicrobiene, sterilizatoare instrumentar cu plasmă, lămpi dezinfecție sau sisteme rapide pentru monitorizarea gradului de igienizare.
Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării consilierilor județeni în ședința ordinară de miercuri, 21 septembrie.
MĂDĂLINA DEDIU