Porțiunea din strada Domnească din centrul Galațiului va fi pusă în valoare în cadrul unui amplu proiect, iar contractul pentru modernizarea acestei străzi importante a orașului a fost lansat în licitație publică.
Este vorba despre segmentul cuprins între strada Nicolae Gamulea (Biserica Greacă) și strada Gării (Miorița), iar valoarea estimată a contractului este de 16.480.125 lei fără TVA (adică vreo 4 milioane de euro cu tot cu taxe), ofertele fiind așteptate până pe 28 septembrie 2022.
În cadrul proiectului sunt prevăzute în principal lucrări de modernizare și reabilitare a carosabilului și trotuarelor, cu elemente tip „Aleea Celebrităților – Walk of Fame” pentru personalități marcante ale Galațiului, refacerea stațiilor de autobuz, reconfigurarea și modernizarea spațiilor verzi, sisteme de irigații automatizate, piste pentru bicicliști, bănci și coșuri de gunoi, iluminat public de tip led.
De asemenea, pentru pietonalizarea din week-end, în zona intersecției cu strada Gării, dar și la intersecțiile cu drumurile laterale, se vor monta stâlpi retractabili automați, cu acționare electrică sau hidraulică.
Primăria municipiului Galați continuă astfel programul de modernizare a zonei străzii Domnească unde se vor derula multe alte proiecte importante pentru gălățeni ce vor duce în cele din urmă la crearea unui ansamblu urban. Acesta include Teatrul Dramatic, care va fi renovat, modernizarea Piațetei de la Biserica Greacă, amenajarea spațiului din imediata apropiere a străzii Eroilor ce presupune și crearea unei parcări subterane, reconfigurarea parcului unde se află Monumentul Eroilor Revoluției.
Mai mult, deja a fost depus pentru finanțare în cadrul PNRR proiectul pentru reabilitarea Palatului Simion Gheorghiu, în timp ce proiectul pentru punerea în valoare a clădirii de patrimoniu de pe strada Domnească nr. 58 este aproape de finalizare.
Deja a fost modernizată strada Domnească pe segmentul cuprins între strada Brăilei și strada N. Gamulea (Biserica Greacă), dar și Parcul Mihai Eminescu, Parcul de la Parfumul Teilor și Piațeta Florilor de Tei.