Ministerul Transporturilor confirmă: podul peste Dunăre nu va fi gata în acest an, ci abia în 2025

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, a făcut zilele trecute o vizită neanunțată pe șantierul podului peste Dunăre pentru a verifica dacă solicitarea constructorului de amânare a termenului de finalizare este îndreptățită. Ocazie cu care a constatat că „visul de aur” al PSD și PNL, acela de a se lăuda înainte de alegeri cu ctitoria, se cam năruiește. Practic, promisiunile privind finalizarea podului și a drumurilor de legătură nu pot fi respectate. Asta înseamnă că cel mai mare proiect de infrastructură va avea o mică/mare întârziere, adică în 2025 va fi gata.

„Am făcut o vizită neanunțată la șantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, pentru a verifica dacă promisiunea antreprenorului cu privire la darea în trafic în luna decembrie 2022 a acestui obiectiv, este susținută și de realitatea din teren. Stadiul șantierului, mobilizarea de oameni, utilaje și resurse din șantier nu confirmă susținerile repetate ale asocierii de antreprenori cu privire la finalizarea lucrărilor în luna decembrie atât a podului, cât și a primei etape a drumurilor de legătură”, a scris Ionel Scrioșteanu pe Facebook.

Există și o veste oarecum interesantă: CNAIR va încerca să aducă forțe suplimentarea din alte zone, pentru a accelera ritmul lucrărilor. Nu de alta, dar electoratul are nevoie de „material de agățat voturi”, nu-s de ajuns doar micii, berea și punga cu ulei și zahăr.

Constructorul are obligația de a comunica Ministerului Transporturilor „un grafic de lucru detaliat pe zile, până la sfârșitul anului”. Acesta va cuprinde necesarul și mobilizarea de resurse.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr