Primăria municipiului Galați informează că a fost lansat concursul de soluții urbanistice pentru obiectivul: „Parcare subterană Strada Eroilor nr.1 – Amenajare Piațeta Eroilor”. Astfel, un juriu format din arhitecți, consilieri locali, jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului universitar, de afaceri și neguvernamental urmează să aleagă cea mai bună variantă pentru modernizarea zonei.
Proiectul ales va conține soluții în vederea utilizării piațetei ca spațiu multifuncțional, de relaxare, dar și pentru diverse evenimente. În plus, în acest spațiu vor fi prevăzute fântâni, sculpturi kinetice, sonorizare, proiecție lumini ambientale și arhitecturale etc.
Va fi amenajat spațiul verde și se vor folosi plante specifice piațetelor urbane. Amenajarea piațetei va urmări punerea în valoare a spațiului urban, cu accente contemporane, utilizând tehnologii și materiale de ultimă generație ce vor fi armonizate și încadrate în specificul istoric al zonei.
Prin acest concurs, se dorește identificarea celei mai bune soluții și pentru amenajarea unei parcări subterane și a unui parc. Vorbim despre o zonă din centrul municipiului Galați, intens circulată, având în vedere numărul mare de instituții publice importante din acest areal, precum: Instituția Prefectului – județul Galați, Primăria municipiului Galați, Consiliul Județean Galați, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Universitatea „Dunărea de jos” din Galați etc.
Acest proiect de investiții va rezolva o parte din necesarul de locuri de parcare pentru cetățenii care vin în această zonă și va oferi totodată un spațiu modern de relaxare sau pentru diferite activități socio-culturale.
Concurenții pot fi birouri individuale de arhitectură, asocieri constituite de birouri individuale de arhitectură sau alte forme legale de exercitare a profesiei de arhitect sau urbanist. Termenul limită pentru predarea proiectelor este 20 februarie 2023. Durata contractului este de 6 luni de la data semnării, iar valoarea estimată este de 1.190.000 lei fără TVA.