Primăria municipiului Galați a anunțat că a început o nouă campanie pentru plantări de copaci. În acest sezon, este vorba despre arbori din diferite specii precum mesteacăn, magnolie, platan, cireș japonez sau salcâm.
„Am dat startul pentru noi plantări de arbori în orașul nostru, pentru un aer cât mai curat de care să ne bucurăm atât noi, cât și generațiile viitoare. Vorbim acum de aproximativ 1.500 de arbori din diferite specii care vor prinde rădăcini în campania de primăvară. Facem totul să avem un oraș verde, cât mai prietenos cu mediul”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
Copacii vor fi plantați în parcuri, în diferite cartiere, precum și pe străzi principale. Pentru început, plantări de puieți se fac în zona Tirighina.
De asemenea, municipalitatea face un apel către cetățeni să respecte proprietatea publică și să nu smulgă sau rupă tinerii arbori. De asemenea, locuitorii orașului sunt rugați să anunțe de îndată autoritățile dacă observă că puieții sunt degradați, furați sau au tendința de a se usca. „Să ne străduim împreună să avem un oraș mai verde”, este mesajul municipalității.