Vremea rea amână deschiderea Parcului Aventura din Pădurea Gârboavele. „Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (ploi, vânt puternic, temperaturi extrem de scăzute), deschiderea Parcului Aventura din Pădurea Gârboavele, pe care am fi dorit să o realizăm înainte de Sărbătoarea Floriilor, se amână până la o dată ulterioară, care va fi anunţată în timp util. Vă mulţumim pentru înţelegere!”, transmite Consiliul Judeţean.
Reamintim că în Pădurea Gârboavele s-a amenajat un parc de aventură, în cadrul unei investiţii cu fonduri europene. Lucrările au fost realizate de către S.C. Mapet Group SRL, iar valoarea investiţiei a fost de 1.601.830 de lei, finanţarea fiind asigurată prin Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020.
„Amenajăm în Pădurea Gârboavele un parc de aventură, în care gălăţenii se vor putea distra, vor putea face diverse activităţi sportive şi se vor relaxa în aer liber pe mai bine de 8 hectare. Vor fi amenajate 15 trasee de aventură, cu sute de elemente interconectate prin arbori, la diferite înălţimi, fiecare traseu având un anumit grad de dificultate. Astfel, după ce lucrările vor fi finalizate şi vor fi obţinute toate autorizaţiile, gălăţenii, atât cei mici, cât şi adulţii, vor putea încerca trasee precum «scara amiralului», «fusurile suspendate» sau «podul Tibetan». De asemenea, în noul parc de agrement vor fi amenajate două tiroliene, una de 150 de metri şi cealaltă de 180 de metri”, declara, în februarie 2022, Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Miercuri, preşedintele CJ Galaţi le-a transmis gălăţenilor următoarele: „Dragi gălăţeni, mi-am dorit foarte mult să putem deschide Parcul Aventura din Pădurea Gârboavele înainte de Sărbătoarea Floriilor. Ne-am pregătit intens pentru acest moment, stabilisem deja şi data, însă, din cauza condiţiilor meteo total nefavorabile (ploi, vânt puternic, temperaturi extrem de scăzute) suntem fortaţi să mai amânăm un pic acest moment, până când vremea va fi mai bună. Totul, pentru că vrem ca acest Parc de Aventură să fie o experienţă de neuitat, plină de veselie şi adrenalină, în care toţi cei care se vor aventura pe cele 15 trasee din pădure să se bucure şi să se relaxeze în natură. Voi anunţa şi aici, pe Facebook, data când vom putea deschide Parcul de Aventură, cu marea speranţă că vremea se va îmbunatăţi în cel mai scurt timp. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă doresc sănătate tuturor!”.