Știți despre scandalul legumelor otrăvite cu chimicale, da? Da, este vorba despre scandalul acela izbucnit în județul Buzău, unde s-a descoperit că fermierii foloseau chimicale interzise pentru a forța creșterea și coacerea forțată a legumelor. Ei bine, procurorii au făcut determinări și au concluzionat că e cam „groasă” și că este caz de pușcărie, dosarul penal fiind în lucru. Căci nu-i de glumă cu asta, vorbim despre otrăvirea în masă, strop cu strop, a consumatorilor de legume.
Cum era de așteptat, suspiciunile au început să se îndrepte și către alte zone legumicole ale țării. Iar Matca, județul Galați, a fost printre primele vizate, căci se cam întâmplă lucruri dubioase acolo. A ieșit la iveală chimizarea excesivă a legumelor încă din anul 2008, atunci când o serie de analize făcute de Direcția pentru Sănătate Publică (DSP) Galați au relevat că pânza freatică este grav poluată cu pesticide și cu nitriți. Toate substanțele proveneau, evident, de la sutele de hectare de solarii cu legume „bio”, făcute „după tradiția bunicilor”. Vax! Gargară de doi lei pentru a masca realitatea că este mai mult chimie decât agricultură, motorul principal fiind lăcomia.
Scandalul de la Buzău i-a activat pe cei de la Matca să contraatace și să zică – cum altfel? – că ei produc legume extra-pure, nu alta. Au avut de data asta și un „avocat” de nădejde: Nelu Costea, șeful Direcției Agricole Galați, mătcaș de felul lui, fost primar al comunei și, desigur, cultivator de legume. Ca urmare, se poate spune că dl Costea s-a evaluat singur și a concluzionat că este nemaipomenit. O culme a absurdului greu de atins de către alții.
„S-au prelevat 39 de probe de la roșii și castraveți. Inspectorii fitosanitari ai Autorității Naționale Fitosanitare a mers în bazinul legumicol Matca-Umbrărești-Corod și au luat probe prin sondaj. Rezultatele primite până la această dată sunt bune. Roșiile și castraveții sunt bune pentru consum. Aceste controale se fac an de an. Nu au fost probleme la Matca legate de folosirea în exces a pesticidelor pentru a grăbi coacerea legumelor din solare”, susține Nelu Costea.
Cică recoltarea probelor s-a făcut prin sondaj. Sursele nostre spun c-a fost pe alese, nu prin sondaj. Și că așa se întâmplă an de an: se ia probă „de unde trebuie”, ca să fie bine și să nu fie rău.
Întrebat de presă dacă există vreo „incompatibilitate” între poziția deținută în prezent și cea de fost primar și agricultor din Matca, acesta a răspuns că „nu își bagă nimeni pielea în saramură pentru așa”. Acesta a mai subliniat faptul că probele prelevate de la legume au fost luate prin sondaj și nimeni nu se joacă cu sănătatea consumatorilor.
Nelu Costea este director al Direcției de Agricultură Galați din luna februarie 2023. A fost pus în funcție fără concurs, adică pentru că așa „au vrut mușchii” liderului PNL, George Stângă. Căci Nelu Costea este membru de nădejde al PNL, unde a ajuns via PDL. Până în 2020 el a fost primarul comunei Matca, din partea PDL. După ce a pierdut alegerile în fața candidatului PSD, el a făcut rost un post călduț, de consilier, la Direcția Agricolă Agricolă Galați, de unde a fost catapultat apoi – iată! – șef al instituției. Că nu-și lasă partidul oamenii la greu, nu?