A început judecata de fond în dosarul privind șpaga plătită de Combinatul de la Galați către un fost ministru al Mediului

Instanţa supremă a dispus începerea judecăţii pe fond în dosarul în care preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, la data faptelor ministru al Mediului, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi instigare la delapidare, după ce ar fi primit 22 tone de tablă de la un fost director al Combinatului Siderurgic Liberty Galaţi.

Magistrații au constatat legalitatea sesizării instanţei, administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală, precum şi a rechizitoriului întocmit de DNA şi au decis că poate începe judecata pe fond.

Costel Alexe a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2022 pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare, alături de fostul director general al Combinatului Siderurgic Liberty Galaţi, Bogdan Grecu, acuzat de dare de mită, delapidare şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În dosar mai sunt judecate şi alte persoane, printre care trei membri ai familiei lui Costel Alexe, respectiv fraţii săi, Mihai şi Florin Alexe, dar şi soţia Raluca Elena Alexe, de care actualul şef al CJ Iaşi ar fi divorţat în anul 2021, imediat după ce a fost pus sub acuzare de DNA, conform presei locale din Iaşi. Mihai, Florin şi Raluca Elena Alexe sunt acuzaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Conform DNA, la data de 6 aprilie 2020, Costel Alexe, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, ar fi pretins, în mod direct, de la directorul combinatului siderurgic mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă), bunuri în valoare de 99.956 lei, în schimbul alocării, cu titlu gratuit, către Liberty Galaţi, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi monitorizării măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură).

Produsele respective au fost transportate în localitatea Sculeni, unde familia Alexe deţine un domeniu de mai multe hectare, pe care se află o serie de clădiri.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr