Deși părea că anul agricol în curs părea bun și de natură să mai stinge din amarul fermierilor gălățeni aduși la sapă de lemn de importul de cereale cu prețuri modice din Ucraina, meteorologii vin cu vești foarte proaste.
Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), rezerva de apă pe profilul de sol 0-100 centimetri, în cultura de porumb, se situa pe 7 iulie, la valori satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în majoritatea zonelor țării, mai exact în Maramureş, Transilvania, Crişana şi în Banat, pe suprafeţe agricole extinse din Oltenia, local în nordul, estul şi vestul Moldovei, vestul, nordul şi sudul Munteniei, nordul, centrul şi sud-vestul Dobrogei.
„Totuși, în estul, local centrul şi sudul Munteniei, centrul, estul şi sud-estul Dobrogei, precum și în centrul, estul, sudul, izolat nord-estul Moldovei și estul Olteniei se semnalează deja secetă pedologică moderată şi puternică”, mai precizează specialiştii ANM.
Tot potrivit meteorologilor, vremea normală sub aspect termic de la această dată va intra într-un proces de încălzire, în cea mai mare parte a ţării. Astfel, săptămâna viitoare, temperatura maximă a aerului se va încadra între 23 şi 34 de grade Celsius, pe întreg teritoriul agricol, iar cea minimă se va situa între 10 şi 22 de grade Celsius, în aproape toate regiunile, valori mai scăzute fiind posibile doar în zonele depresionare
Cu alte cuvinte, vine arșița, ploile vor fi rare, iar recoltele vor mult diminuate de lipsa precipitațiilor.