Record istoric la Fiscul de la Galați. Peste 2 miliarde de euro au ajuns în conturile statului, de la gălățeni, în doar 7 luni

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (D.G.R.F.P.) Galaţi a anunțat că, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2023, încasările cumulate au fost în sumă de 10.046,46 milioane lei (adică peste 2 miliarde de euro!), faţă de 8.961,20 milioane lei încasaţi în aceeaşi perioadă a anului precedent, înregistrând astfel o creştere de 12,11%.

În luna iulie 2023, încasările au fost de 1.710,58 milioane lei, fiind depăşit nivelul încasărilor stabilite de ANAF cu suma de 104,51 milioane lei, iar faţă de luna similară din anul precedent nivelul acestora fiind mai mare cu 309,16 milioane lei, când încasările au fost de 1.401,42 milioane lei.

Astfel, în luna iulie 2023, a fost încasată cea mai mare sumă la bugetul general consolidat al statului de la înfiinţarea D.G.R.F.P. Galaţi, în condiţiile în care, la nivelul structurilor teritoriale, a fost restituită şi suma de 69,26 milioane lei reprezentând TVA de rambursat, precum şi alte sume datorate de stat contribuabililor.
De precizat este că, în cursul anului 2023, au fost restituite către contribuabili sume reprezentând TVA de rambursat în cuantum de 472,17 milioane lei.

De asemenea, în primele şapte luni ale anului curent, ca urmare a măsurilor legale de executare aplicate, au fost încasate arierate datorate bugetului general consolidat al statului în cuantum de 1.910,80 milioane lei, în condiţiile în care, la data de 31 iulie 2023, se aflau în diverse forme de înlesniri la plată arierate în sumă de 630,57 milioane lei.

Conducerea D.G.R.F.P. Galaţi, prin directorul general Florin-Ciprian Iamandi, le-a mulțumit contribuabililor arondaţi pentru înţelegerea de care au dat dovadă şi salută spiritul civic al acestora, manifestat prin conformarea la declarare şi la plată.

„Avem convingerea că, printr-o relaţie transparentă şi printr-un dialog constant cu contribuabilii, pot fi îndeplinite obiectivele strategice ale ANAF asumate prin programul de guvernare, în egală măsură cu satisfacţia contribuabililor care va creşte, prin servicii moderne şi de calitate, astfel încât ţintele de deficit bugetar să fie atinse”, declară directorul executiv colectare, Gelu-Cătălin Găinaru.

MĂDĂLINA DEDIU

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr