Penelistul Dorin Meran, prins de procurorii DNA în timp ce lua mită. Trecutul controversat al gălățeanului care a trecut prin toate partidele

Vă mai amintiți de Dorin Meran? Băiatul ăla care era mare și tare, după Revoluție, pe la țărăniști și era cât pe ce să fie pus subprefect la un moment dat. E chiar acela care a virat apoi de la țărăniști la socialiști (la PSM adică), apoi a aterizat în PRM, a cârnit-o la scurt timp către PDL, de unde s-a transferat la PSD. N-a stat nici acolo foarte mult, căci Dan Nica a refuzat să-i dea un post de consilier județean, așa că a aterizat din nou la PRM, de unde a cotit-o ca vicepreședinte la PIN, iar în ultima vreme a combătut în oastea PNL, sub drapelul „influencerului” George Stângă. Traseist, nu glumă!

În ultima haltă politică l-a lovit nenorocirea, căci zilele trecute l-a înhățat DNA. Ce-i drept, înainte de asta ajunsese șef la Garda de Mediu Tulcea, loc unde – ce să vezi? – a luat și el, ca tot omul, o șpăguță. Și cum nu-i la prima „aventură” cu legea penală, dacă va fi găsit vinovat riscă ani grei de pușcărie.

Potrivit unui comunicat al DNA, Dorin Meran a fost reținut de procurorii anticorupție după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 25.000 de lei. Conform DNA, șeful Gărzii de Mediu Tulcea a fost reținut pentru 24 de ore pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată.

Ce acuzații îi aduce DNA șefului Gărzii de Mediu Tulcea

Procurorii DNA spun că în perioada 30 august – 4 septembrie 2023 Dorin Meran, în calitate de comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, ar fi cerut de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică ori chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control făcut de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale administrate de martor.

În 4 septembrie, Meran ar fi primit mita cerută – 25.000 de lei – în mașina sa, ocazie cu care a fost organizat flagrantul.

Marți, șeful Gărzii de Mediu Tulcea urmează să fie dus la Tribunalul Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Meran a fost numit la conducerea Gărzii de Mediu Tulcea în luna aprilie a acestui an, pe filiera PNL, printr-o manevră specifică politicianistă. Mai întâi a fost angajat pe postul de consilier juridic la Primăria comunei Ghidigeni (pentru a dobândi statutul de funcționar public), apoi a fost transferat pe funcția mai înaltă. Că este o manevră cu substrat liberal rezultă clar din faptul că primarul amintitei comune este membru PNL și el.

Condamnat la închisoare cu suspendare în 2012

Meran are, ca să zicem așa, nu doar pedigree politic, ci și pedigree penal. În ianuarie 2012, a fost condamnat la un an şi două luni închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani şi 2 luni.

Conform unui comunicat transmis atunci de DNA, Dorin Meran, administrator SC METACON REP SRL a fost condamnat pentru următoarele infracţiuni: folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, deturnare de fonduri şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Firma amintită a avut în ultimii ani afaceri – mai exact lucrări de infrastructură – cu mai multe primării din județul Galați, toate cu primari liberali. Ce coincidență, nu? Printre clienți s-a numărat inclusiv primăria folosită la începutul acestui an ca trambulină pentru ca Meran să ajungă șef la Garda de Mediu.

Ce avere are Meran

Potrivit declarației de avere din 2023 a lui Dorin Meran, acesta împreună cu soția sa dețin un teren intravinal în Galați, cu o suprafață de 350 mp, din 2021. Singur, el mai are tot în Galați un teren intravilan de 4.892 mp și un apartament în același oraș de 62 mp, din 2011.

La capitolul autovehicule, Dorin Meran are trei autoturisme: un Ford Mondeo cu anul de fabricație 2018, un Wolkswagen Passat fabricat în 1998 și un Smart din 2000.

Ca datorii, comsiarul șef a consemnat un credit la TBI Credit în valoare de 50.000 de lei, contractat în 2022 și scadent în 2027 și 350.000 de lei fiind creditor la ANAF cu scadența în 2026.

Pe parte de venituri salariale, Dorin Meran a declarat 17.800 de lei pentru funcția de consilier juridic în Comuna Ghidigeni, 55.185 de lei salariu de la MD METACON REP SRL, 25.401 de lei de la Garda Națională de Mediu și pensie de 13.068 lei. Iar soția sa, Firuța Meran are o indemnizație de șomaj de 9.000 de ei și un salariu de la MD METACON REP SRL de 25.900 de lei.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr