USR dă semne de oboseală cronică, deși alegerile bat la ușă. Nici n-ar trebui să ne mirăm, căci USR e și el tot partid, nu-i mănăstire de maici, deci găsim și aici tot felul de mizerii, de lăcomii și de minciuni gogonate!
Zilele trecute, senatorul Andrei Postică (ales pe listele USR Galați) și-a dat demisia din partid și, probabil, va opta pentru o altă formațiune, căci este greu de crezut că se lasă de politică după ce a degustat din „mierea stupului”.
Ca să fim obiectivi, demisia lui Postică din partid era oarecum previzibilă, după ce, în ianuarie 2023 el şi-a dat demisia şi din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a USR, pe fondul a numeroase neînţelegeri cu membrii biroului judeţean, neînţelegeri care s-au extins şi la nivel central.
„Mă aflu în trenul care a părăsit gara … nu-s primul şi probabil nici ultimul. Toate-n lume sunt trecătoare, oameni vin şi trec mereu. Aşa se rezumă viaţa noastră a tuturor. Politica nu poate face notă discordantă. Vă anunţ, cu mare tristeţe, că momentul pe care nu mi l-am dorit a sosit. Acum câteva minute mi-am înaintat demisia din USR şi voi activa ca senator neafiliat în Parlamentul României. După 7 ani despărţirea era inevitabilă. Ce îmi doresc eu să fac nu se regăseşte în agenda actualei conduceri, conducere care a avut de-a lungul timpului sprijinul meu, încrederea mea, votul meu. Suntem în garnituri de tren diferite de ceva timp, iar astăzi macazul ne-a trimis spre alte direcţii”, a scris senatorul Andrei Postică pe pagina sa de Facebook.
„Sper ca demisia mea să fie una cu folos pentru ambele părţi. Rămân senator neafiliat, îmi voi duce la capăt mandatul în folosul cetăţenilor şi al României şi voi face tot ce ţine de mine pentru a respecta Constituţia României şi statul român. Mulţumesc colegilor de bun simţ, educaţi şi inteligenţi care mi-au fost aproape, mi-au fost sprijin. O adevărată oază într-un deşert de ipocrizie. Fără ei ar fi fost infinit mai greu. Mulţumesc USR pentru tot ce mi-ai oferit şi învăţat în toţi aceşti ani. O lecţie de viaţă care m-a maturizat deplin şi care mi-a arătat cu adevărat faţa politicii din România. Când Dumnezeu închide o uşă… deschide undeva o fereastră. Rămas bun USR… !”, a mai adăugat acesta.
În prezent, preşedintele organizaţiei judeţene a USR Galaţi este George Ştefanache.