Două magazine Lidl din Galați, închise Protecția Consumatorilor. Șeful ANPC: „Ciupitul la cântar a devenit o formă de comerţ”

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (ANPC) a desfăşurat, în ultimele zile, o amplă campanie de verificare a modului în care sunt respecatate prevederile legale în vigoare, în domeniu, în magazinele operatorului economic SC Lidl Discount SRL.

În judeţul Galaţi comisarii CJPC Galaţi au verificat toate cele șase locaţii din judeţ, iar în urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni: 19 amenzi contravenţionale în valoare de 161.000 lei, cinci avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, propunerea închiderii temporare a unităţii pe o perioadă de la 6 luni la 12 luni pentru două puncte de lucru, din Galaţi, propunerea emiterii deciziei de încetare a practicii comerciale incorecte pentru trei unităţi.

„Ciupitul la cântar a devenit o formă de comerţ. Ciudat este că niciodată nu se gândeşte nimeni să adauge un pic, astfel că totdeauna iese în pagubă consumatorul! Dacă ştii că procesul tehnologic scade cantitatea, cum se întâmplă că nimeni nu pune puţin în plus, pentru a preveni scădere! Lidl este corigent la cântar şi nu numai!”, a declarat Horia Constantinescu, preşedinte ANPC.

Printre cele mai importante abateri constatate de echipele de control, enumerăm: comercializarea unor produse alimentare cu diferenţe de gramaj faţă de cel cântărit; comercializarea unor produse alimentare cu ambalaj depreciat; comercializarea unor fructe si legume cu modificari organoleptice sau de o calitate inferioară, la raft fiind menţionată calitatea I.

De asemenea, au fost constatate condiţii de depozitare şi igienă necorespunzătoare, cu reziduri, surplus de gheaţă, reziduuri pe paviment, agregate de refrigerare neigienizate , strat gros de praf pe sticlele de ulei de măsline, neigienizarea rafturilor de depozitare pâine; utilizarea, în magazin a unor coşuri de cumpărături neigienizate corespunzător.

Nu în ultimul rând, au fost găsite produse cosmetice soase la vânzare fără a avea traducerea în limba română a informaţiilor de pe etichetă, prezentarea la vânzare a unor produse de panificaţie ca având în compoziţie ingrediente superioare (prosciutto) în raport cu cele reale (şuncă de porc fiartă).

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr