Lovitură de teatru în cazul bărbatului din Cotoroaia-Galați căutat pentru crimă. A fost găsit mort într-o fântână din sat

În cursul zilei de 13 noiembrie 2023, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați anunța că într-o fântână dezafectată aflată în satul Cotoroaia, a fost găsit cadavrul unui bărbat, iar descoperirea nu a fost lipsită de surprize.

Mai exact, după extracţia cadavrului din fântână şi după efectuarea cercetării la faţa locului, s-a stabilit că acesta este bărbatul, de 52 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de omor asupra concubinei sale, la data de 27 octombrie 2023, în satul Cotoroaia, comuna Cerţeşti, judeţul Galaţi.

Bărbatul fusese dat în urmărire generală după ce şi-a omorât în bătaie, în curtea casei în care locuiau, concubina, o femeie de 46 de ani din judeţul Brăila. După comiterea faptei, bărbatul a dispărut. Anchetatorii bănuiau că este posibil să se ascundă prin zonă, prin pădure, însă s-a dovedit că acesta s-a sinucis, cel mai probabil la câteva zile după comiterea crimei.

Cadavrul a fost preluat şi transportat la Serviciul Clinic de Medicină Legală Galaţi, în vederea efectuării necropsiei, iar cercetările vor fi continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Ipoteza de la care se pleacă este, cum spunem, cea a sinuciderii, însă anchetatorii nu exclud nici varianta unei răzbunări în legătura cu crima săvârșită de bărbat.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr