Scandalul continuă la Universitatea Dunărea de Jos Galați, care a ajuns „oaia neagră” a mediului academic din România

Ultimele săptămâni au fost șocante pentru Universitatea Dunărea de Jos din Galați, care – cum spune românul – „a dat cinstea pe rușine” și a ajuns oaia neagră a mediului academic din România. La nicio altă universitatea din România nu s-au mai întâmplat – ori, cel puțin, nu s-a aflat – astfel de porcării…

După cum ați putut afla din articolele din „Imparțial”, buba s-a spart la alegerile pentru funcția de rector al universității, eveniment care – din câte se pare (anchetele sunt încă în curs) – a fost marcat de numeroase nereguli, unele cu parfum penal, lucru care a atras după sine anularea alegerilor de către Ministerul Educației.

Evident, câștigătorul alegerilor – rectorul Puiu Georgescu (reales la o diferență de doar 14 voturi în fața lui Cătălin Fetecău) – nu a acceptat situația și a atacat în instanță decizia ministerului. Mai exact, a cerut anularea ordinului ministrului de neconfirmare în funcție și – în paralel – suspendarea actului administrativ până la pronunțarea unei decizii pe fond.

Deocamdată, Puiu Georgescu a suferit o primă înfrângere în acest dosar, solicitarea de suspendare a deciziei Ministerului Educației fiindu-i respinsă de judecători. Rămâne de văzut ce se se va întâmpla la judecata de fond.

În paralel, profesorul Georgescu a fost trimis în judecată pentru o serie de nereguli financiare din urmă cu câțiva ani. Respectiv, este vorba de infracțiunea de „delapidare”.

„Faptele s-au petrecut în perioada 2014-2017. Este vorba de un număr relativ mare de acte materiale, în sensul în care inculpatul Lucian Puiu Georgescu a folosit resursele Universității în scop propriu, fără a avea cadrul necesar pentru acest lucru. S-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia pentru infracțiunea de delapidare prevăzută de articolul 295, alineatul 1, Cod Penal”, a precizat Cătălin Nicolae Constantinescu-Mărunțel, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Conform anchetatorilor, profesorul Georgescu ar fi folosit un laborator din cadrul Centrului Regional de Cercetare și Monitorizare a Calității Mediului de la Facultatea de Mediu din Galați, în perioada când era decan al instituției de învățământ, printr-un PFA pe care îl avea deschis pe numele său, pentru a efectua analize pentru numeroase societăți private și companii de utilitate publică, precum Kaufland, Selgros, firma de construcții Vega 93, SC Apă Canal SA și Serviciul Public Ecosal.

Practic, profesorul Puiu Georgescu a folosit în mod gratuit o infrastructură publică de milioane de euro pentru a obține venituri în nume personal, lucru interzis și sancționat de lege.

Situație tensionată la UDJ

Între timp, la Universitatea Dunărea de Jos situația este foarte tensionată. Taotă lumea aşteaptă cu nerăbdare organizarea unei noi sesiuni de alegeri pentru funcţia de rector. Iar cum procedurile pentru organizarea alegerilor durează, iar mandatul actualului rector Puiu Lucian Georgescu expiră pe data de 22 februarie 2024, Ministerul Educaţiei a cerut preşedintelui Senatului universitar Alexandru Nechifor ca până la data de 21 februarie 2024 să transmită ministerului, hotărîrea Senatului universitar de desemnare a persoanei care va asigura interimatul funcţiei de rector, dar nu mai mult de 3 luni.

„Persoana care va asigura pe perioadă determinată interimatul funcţiei de rector va avea calitatea de ordonator de credite şi va reprezenta instituţia de învăţământ superior până la confirmarea unui nou rector de către Ministerul Educaţiei”, se menţionează în adresa transmisă Senatului Universităţii Dunărea de Jos Galaţi.

Ce se va întâmpla este greu de spus, căci Nechifor este de fapt „săgeata” lui Aurel Nechita. Care Aurel Nechita înseamnă PSD, însă mai înseamnă și un adversar al lui Puiu Georgescu. Între cei doi a izbucnit conflictul după ce pe Nechita l-a luat gura pe dinainte și a spus că ar vedea Facultatea de Medicină de la Galați transformată în universitate, afirmație pe care Georgescu a contrazis-o furibund.

Diavolul politic și coada lui lungă

Nu putem încheia articolul de față fără a constata că tot scandalul de la UDJ nu ar fi fost posibil dacă diavolul politic nu și-ar fi băgat coada adânc în poveste. De fapt, universitatea gălățeană a fost pusă pe chituci de influențele politice, iar toată munca de decenii au talentaților și dedicaților profesori de la Dunărea de Jos a fost aruncată în derizoriu de o serie de personaje însetate de parvenire și de nimic mai mult.

Ultimele alegeri (cele anulate) de la UDJ sunt semnul descompunerii morale de la vârful instituției academice din Galați, căci ambii candidați s-au ghidat pe negocieri și promisiuni politice subterane privind tot felul de funcții, în deplin dispreț față de o regulă academică esențială: MERITOCRAȚIA.

S-a apelat așadar, fără rușine, la mită electorală, la șantaj, la fals și uz de fals, la dezinformare și manipulare. Practic, la tot ceea ce este mai rușinos. Totul pentru a pune mâna pe funcții, însă nu pentru a face educația mai performantă, ci pentru a face rost de putere și de bani pentru un grup restrâns de privilegiați. Acesta este și motivul pentru care ancheta Ministerul Educației la Galați continuă, iar unele dintre faptele legate de alegeri fac obiectul unei lucrări penale în curs.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr