Investiție ecologică uriașă la Galați. Orașul va avea 159 de stații noi de reîncărcarea mașinilor electrice

Primăria Galați a lansat în licitație un contract cu o valoare estimată de 19.567.732 de lei fără TVA pentru cumpărarea a 159 de bucăți stații de reîncărcare autovehicule electrice.

Procedura are ca obiect furnizarea de echipamente, proiectarea, montajul, marcarea locurilor de parcare care deservesc reîncărcarea autovehiculelor electrice, dar și mentenanța, operarea si plata serviciilor oferite. Potrivit datelor noastre, aceste stații de reîncărcare sunt prevăzute a fi instalate în diferite alte contracte cu finanțare europeană, dar s-a preferat centralizarea achiziției și montajului lor printr-un singur contract.

După cum explică în datele publicate pe portalul achizițiilor publice, Primăria ține să valorifice oportunitatea oferită de Planul Național de Redresare și Reziliență și totodată să încurajeze orientarea cetățenilor spre un transport ecologic.

Termenul de execuție a contractului este de 15 luni calendaristice împărțite după cum urmează: două luni calendaristice de la semnarea contractului pentru proiectare (inclusiv verificare); o lună calendaristică de la predarea proiectului pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare; 12 luni calendaristice pentru execuția montajului și a lucrărilor de branșament și utilizare cu punere în funcțiune. La toate acestea se adaugă perioada de garanție de minimum 60 de luni.

Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 martie 2024, iar criteriul de atribuire a contractului este „cel mai bun raport calitate–preț”.

MĂDĂLINA DEDIU

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr