Conducerea Combinatului Siderurgic LIBERTY Galați contrazice bârfele despre insolvență și anunță că angajează 100 de ucenici în 2024

LIBERTY Galați, cel mai mare producător național de oțel și companie strategică în România, lansează un program de ucenicie prin care angajează în acest an 100 de tineri care vor ajuta la transformarea industriei oțelului. Noul program este lansat în contextul reluării producției primare de oțel pe platforma LIBERTY Galați, repornirii furnalului și accelerării activității laminoarelor pentru a livra clienților oțel românesc de înaltă calitate.

Desfășurat sub umbrela Academiei GREENSTEEL cu sprijinul specialiștilor LIBERTY, programul are o durată de 18 luni și cuprinde cursuri teoretice, training, mentorat și practică la locul de muncă pentru ucenicii care vor să se specializeze în profesii actuale, precum electricieni, laminatori, macaragii, lăcătuși mecanici, strungari, oțelari, turnători și furnaliști, dar și pregătire pentru profesiile viitorului, cerute de transformarea GREENSTEEL a companiei de la Galați. Pachetul salarial include, pe lângă salariul de bază, bonusuri și beneficii, servicii medicale și echipamente de protecție, tichete de masă și transport, precum și sporuri acordate conform contractului colectiv de muncă.

LIBERTY Galați își propune să devină un producător de oțel cu amprentă neutră de carbon până în 2030, iar rolul noilor angajați este să contribuie la transformarea siderurgiei într-o industrie mai curată, mai verde, cu emisii reduse de carbon.

Radu Ionescu, General Manager LIBERTY Galați a declarat: „Industria viitorului este automatizată, digitalizată și sustenabilă. La LIBERTY, ne propunem să avem o amprentă neutră de carbon până la finalul acestei decade, de aceea avem nevoie de forța de muncă a viitorului care poate contribui la crearea unei industrii sustenabile. Prin intermediul Academiei GREENSTEEL, investim în programe de calificare a noilor colegi și de perfecționare a echipei noastre de la Galați, cu scopul de a produce oțelul verde de care lumea va avea nevoie pentru mulți ani de-acum înainte. Invităm tinerii din România să fie alături de noi în această misiune, să evolueze odată cu industria și să avanseze în carieră în timp ce contribuie la decarbonizarea lumii.”

Lansat în 2014, programul de ucenicie de la LIBERTY Galați are scopul de susține învățământul tehnic la nivel local și de a atrage noi angajați în industria siderurgică. Programul se adresează tinerilor absolvenți de liceu și școli profesionale și se desfășoară în două etape.

Prima etapă durează șase luni și este dedicată formării profesionale prin participarea ucenicilor la sesiuni de dezvoltare a competențelor tehnice, dar și comportamentale prin sesiuni de teambuilding și comunicare.

A doua etapă durează 12 luni, timp în care ucenicii devin autonomi la locul de muncă, fiind susținuți de mentori și specialiști. Din 2014 până în prezent, peste 500 de colegi noi s-au alăturat companiei în programele de ucenicie și învățare accelerată, prin care s-au calificat în domeniul electric, mecanic și tehnic.

De asemenea, în cadrul Academiei GREENSTEEL, compania a creat și consolidat parteneriate cu toate liceele cu profil tehnic și școlile profesionale din județele Galați și Brăila, printre care Liceul Tehnologic ‘Paul Dimo’, Colegiul Naţional ‘Radu Negru’, Liceul Tehnologic ‘Aurel Vlaicu’ şi Liceul Tehnologic ‘Costache Conachi’. Academia GREENSTEEL își propune să dezvolte proiecte educaționale pentru noua generație și să încurajeze tinerii să se alăture industriei siderurgice pentru a contribui la dezvoltarea unor metode de producție sustenabile.

MĂDĂLINA DEDIU

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr