Parcul de aventură din Pădurea Gârboavele se redeschide din 26 aprilie. După ce program va funcționa în acest an

Anul 2024 are în ofertă și unor aventuri normale, nu doar dintre cele electorale. Așa se face că vineri, 26 aprilie, se redeschide Parcul Aventura din Pădurea Gârboavele. Programul rămâne acelaşi ca-n primul an de funcţionare, de miercuri până duminică, între orele 10,00 şi 20,00, anunță Consiliul Județean Galați.

„Redeschidem cel mai mare parc de aventură din zonă înainte de Sarbătorile Pascale. Astfel, de vineri, 26 aprilie, toţi iubitorii de adrenalină, care vor să aibă parte de experienţe inedite şi de relaxare în aer liber, pot să vină şi să încerce cele 15 trasee de aventură din Pădurea Gârboavele. Anul trecut, în primul an de funcţionare, Parcul Aventura a avut aproximativ 14.000 de vizitatori. Lucrăm intens la ultimele pregătiri pentru marea redeschidere, dar şi la extinderea parcului cu noi şi noi atracţii – bobul suspendat, peste 7 kilometri de piste de biciclete, locuri de joacă, un turn de căţărare şi spaţii de relaxare pentru adulţi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Parcul va rămâne deschis apoi în toate sărbătorile legale, inclusiv în minivacanţa 1-6 mai, în restul zilelor fiind program de mentenanță a instalațiilor, precizează Consiliul Județean Galați.

MĂDĂLINA DEDIU

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr