Nu mai există nicio îndoială. Social-democratul Ionuț Pucheanu a reușit să-și păstreze fotoliul de primar al Galațiului. Și nu oricum,, ci cu un scor electoral zdrobitor – 65,14% din voturile exprimate – la o distanță uriașă de candidatul de pe locul doi – profesorul Doru Căstăian, de la PACT – care a sărit doar puțin peste 8% din opțiunile electoratului.
Alți trei candidați abia au trecut de 5% fiecare, iar unul dintre foștii primari ai orașului, care altădată domina alegerile – vorbim aici despre veteranul Eugen Durbacă – nu a reușit să adune nici măcar 1.000 de voturi, parcă întru confirmarea faptului că există o vreme pentru toate și că ambiția unor politicieni nu are legătură, deseori, cu realitatea.
Victoria lui Pucheanu nu este surprinzătoare, căci toată lumea se aștepta la asta. Surprinde însă scorul drastic cu care și-a învins adversarii. Desigur, avem în județ primari care au scos scoruri ce amintesc de epoca de aur – cum ar fi la Fârțănești, unde Adrian Filote (PSD) a obținut aproape 97% dintre voturi – însă scorul de la Galați este special deoarece vorbim de un număr foarte mare de votanți, caz în care, de regulă, votul se cam împrăștie.
«Împreună suntem câştigători! Vă mulţumesc din toată inima! Rezultatele mă obligă şi mai mult: va trebui să fim cel puţin la fel de buni ca până acum. Sunt convins că Galaţiul va arăta cu totul şi cu totul altfel peste 4 ani», a spus edilul Ionuţ Pucheanu, imediat după aflarea rezultatului.
Scurtul mesaj conține cumva și cheia succesului lui din alegeri, căci, trebuie să fim corecți, mandatul 2020-2024 al edilului a fost marcat de investiții serioase de infrastructură, în sănătate, în școli și chiar în zona culturală. Galațiul pare să iasă din zona de iarmaroc de târg provincial, tinde spre o zonă elevată. S-a văzut la ultimele Zile ale Galațiului. Evident, suntem încă departe de standardele Clujului sau Timișoarei, dar venim tare din urmă.
În același timp, nu trebui să ignorăm faptul că succesul lui Ionuț Pucheanu a fost facilitat și de prestația jalnică a contracandidaților. Cu excepția profesorului Doru Căstăian, care a reușit un scor onorabil cu un partid local „de buzunar”, restul partidelor au fost dezastruoase.
PNL a fost un dezastru de comunicare (au făcut campanie ca acum 30 de ani, moșnegește!), iar candidatul la primărie s-a dovedit cea mai proastă alegere, fiind lipsit de carismă, de zvâc, de lipici la electorat.
USR a dat din nou cu oiștea-n gard, ca de obicei, dovedind că are, la Galați, cea mai slabă organizație din România. AUR a avut, de asemenea, o prestație palidă, ce tinde către zero. Nu mai vorbim de „candidații clovn”, de tip Picu Apostol Roman și Eugen Durbacă, prezenți pe liste, în opinia noastră, doar din motive de fudulie personală.
În aceste condiții, Pucheanu a scos maximum, adică cel mai mare scor obținut în istorie de un primar al Galațiului în primul tur al alegerilor. Edilul a desfăcut șampania, ceilalți ar face bine să-și caute alt hobby, că-i clar că la politică nu se pricep nici măcar cât negru sub unghie!