La Inspectoratul Județean de Poliție există deja o frumoasă tradiție dacă ești ofițer: dacă ai trecut de 45 de ani și simți că vine 50, atunci te ceri l pensie – desigur pensie specială, de 9000-12.000 de lei pe lună, nu de asta, de-a amărăștenilor – apoi te proptești frumușel într-o funcție publică, la Poliția locală sau prin primărie ori CJ, de unde mai salți lejer încă 7.000-10.000 pe lună, cât să-l ajungi din urmă la venituri pe președintele României.
Așa se face că la „ipejeu” este mai mereu criză de ofițeri, stau posturile neocupate sau sunt ocupate de „tamajori” cu delegație. Zilele astea, 14 posturi de ofițeri sunt scoase la concurs în cadrul IPJ Galați în următoarea perioadă prin sesiunea de recrutare care se adresează deopotrivă cadrelor deja active, cât și publicului larg, instituția încercând să mai acopere din deficitul creat prin trecerile în rezervă.
Astfel, agenții au oportunitatea de a trece în corpul ofițerilor prin susținerea examenului de promovare pentru un post la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, un post la Serviciul Criminalistic, trei posturi la Ordine Publică, două posturi la Biroul Județean de Poliție Transporturi Buzău și Biroul Județean de Poliție Transporturi Brăila și două posturi la Serviciul de Pregătire Profesională.
Alte cinci posturi le sunt destinate doritorilor din afara sistemului. Locurile sunt vacante la Serviciul Comunicații și Informatică, Serviciul Investigații Criminale, Structura Financiar, Structura de Securitate și Serviciul Criminalistic. Dosarele pentru înscriere se pot depune până pe data de 5 iulie 2024, la adresele de e-mail resurseumane@gl.politiaromana.ro (pentru posturile scoase la concurs, la nivelul Serviciului Pregătire Profesională) și sursaexterna@gl.politiaromana.ro, pentru toate celelalte posturi.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute, zilnic, între orele 9,00 – 15,00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Serviciul Resurse Umane sau la numărul de telefon 0236/407.000, interioare 20112, 20119 și 20114.
Căutați-i la Poliția Locală!
Nu putem să nu remarcăm că în timp ce IPJ (poliția națională, cum ar veni) se chinuie cu lipsa de ofițeri și este „nevoit” să angajeze tot felul de cumetri, cuscri și nepoți fără studii militare, Poliția Locală Galați a devenit un soi de cimitir al elefanților, un fel de azil pentru pensionarii din poliția națională.
Trei dintre cei patru directori de la Poliția Locală Galați, plus alți doi șefi de serviciu/birou sunt tineri pensionari din structurile MAI, care cumulează salariul de bugetar cu pensia specială. Vorbim despre câștiguri cumulate din pensie și salariu de aproximativ 20.000 de lei net lunar.
Cei trei directori (din 4) de la Poliția Locală Galați plus alți doi șefi, care încasează și pensii speciale de la MAI, sunt (ca să nu zică lumea că ne bazăm doar pe vorbe:
- Marius Dobrea – director general
- Florin Claudiu Bălbărău – director adjunct
- Petrică Hahui – director executiv
- Vasile Ioniță – șef birou
- Costel Marinel Rubică – șef Serviciu intervenție rapidă
Cu alte cuvinte, sunt numai bună să ia leafă apărând legea „pe local”, dar erau mult prea obosiți și uzați pentru a face acest lucru „pe național”. Curat murdar, coane!