Parcul de Soft a murit, trăiască Parcul de Soft! Consiliul Județean Galați investește într-un alt proiect IT „care să ofere oportunități”

Investiția a fost aprobată pe 30 iulie 2024 de către Consiliul Județean Galați, iar proiectul va fi depus spre finanțare pe fonduri europene.

„Este o investiție pentru viitor, care va transforma orașul într-un centru de excelență în domeniul informaticii și tehnologiei. Știm cu toții ce înseamnă IT-ul pentru dezvoltarea unui oraș, a unui județ. Clujul este doar un exemplu. Asta înseamnă dezvoltare, locuri de muncă bine plătite, noi oportunități de carieră pentru tinerii noștri și, de ce nu, atragerea de investitori străini”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Acesta recunoaște că Galațiul a mai avut în trecut un Parc de Soft care până la urmă a eșuat lamentabil, însă crede că este esențial ca Galațiul să recupereze în acest important domeniu, având în vedere potențialul său și existența unei facultăți de specialitate care formează IT-iști de valoare.

„De aceea, lucrăm să dezvoltăm la Galați un Parc de Soft modern, funcțional, care să ofere și oportunități de cercetare și inovare în domeniul software și al programării. Este o provocare uriașă, însă suntem încrezători că vom reuși să repunem Galațiul pe harta IT-ului și că acest proiect va avea un impact major asupra comunității noastre. Mai mult, pentru acest proiect vom încheia mai multe parteneriate cu universități din țară și din străinătate”, a mai declarat Costel Fotea.

Ne-a plăcut aia cu „oportunități”, mai ales că știm că la ușa PSD stau la coadă oamenii de afaceri care au investit – pardon, au donat – în campania electorală pentru locale și europarlamentare, iar acum vor și ei o acadea, un contract cu statul, o băgare în seamă.

Una peste alta, Parcul de Soft va fi dezvoltat pe strada Radu Negru, în interiorul unei clădiri a Consiliului Județean (un fost centru de plasament). 15% din investiție va fi alocată reabilitării clădirii și transformării ei într-un Parc de Soft, iar restul investiției va fi folosit pentru dotarea Parcului de Soft cu cele mai moderne echipamente și sisteme IT.

Proiectul cu o valoare totală de 40 de milioane de euro va fi depus spre finanțare în cadrul Programului de Tranziție Justă. Cu alte cuvinte, nu există finanțare, ci doar dorința de a face. Dar, na! Vin alegerile parlamentare, așa că la UM PSD e ordin de zi pe unitate să se dea în popor cu realizări mărețe, fie ele și doar pe hârtie.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr