Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul cu finanțare europeană de peste 25 de milioane de lei pentru amenajarea unui parc fotovoltaic în zona Tirighina care va avea o capacitate de producție de energie preconizată de 5.630 MWh/an, asigurând astfel mai bine de jumătate din necesarul de energie pentru iluminatul public. Parcul va fi amenajat pe locul fostei gropi de gunoi.
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Suntem unul dintre orașele cele mai prietenoase cu mediul, dovadă faptul că suntem în top în privința calității aerului. Continuăm pe aceeași linie și mă bucur că am reușit să atragem fonduri europene pentru proiectul de amenajare a parcului fotovoltaic de la Tirighina, lucru care va însemna asigurarea unei cantități importante de energie pentru oraș și reducerea emisiilor poluante”.
Astfel, viitorul parc fotovoltaic va avea în componență următoarele echipamente principale:
8.000 de module fotovoltaice 550Wp; 40 de invertoare de putere unidirecționale trifazate, putere nominală tensiune alternativă 100 kVA; ansamblu structură de montaj din oțel zincat şi aluminiu pentru montajul modulelor fotovoltaice pe teren; post de transformare în anvelopă din beton; tablouri electrice, rețele electrice de cablu instalație de utilizare, instalație de legare la pământ, instalație electrică curenți slabi, dispozitive modulare protecție împotriva supratensiunilor, dotările NPM și PSI.
Suprafața ocupată a parcului va fi de 6,2 ha, iar suprafața construită va fi de 2,5 ha.
Energia electrică anuală produsă de parcul fotovoltaic va fi folosită integral ca autoconsum și va putea acoperi 60% din consumul de energie pentru iluminatul public. Ținta este de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu un echivalent de 3.445 de tone CO2/an.
Contractul, în valoare de 25.573.372 lei, cu o durată de 5 ani, a fost semnat cu Ministerul Energiei, în cadrul Programului „Fondul pentru Modernizare”, Apelul – „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice”. Întreaga sumă este nerambursabilă.
MĂDĂLINA DEDIU