Primăria municipiului Galați a semnat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de coordonator de reforme şi/sau investiţii pentru Planul naţional de redresare şi rezilienţă, un contract de pentru proiectul „Extindere rețea de apă potabilă și canalizare în municipiul Galați”.
Valoarea totală a contractului este de 13.527.136,19 lei cu TVA – integral finanţat prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă – iar durata de implementare este de 30 luni , respectiv până la 30 septembrie 2026.
În esență, cu acești bani se va reface și extinde rețeaua de apă și de canalizare din Valea Orașului. Sunt vizate de lucrări: str. Crângului (între str. Tunelului nr. 57A si Malul Brateș nr. 38), str. Delfinului, str. Macului, str. Depoului, str. Etna (tronson str. Cărămidăriei – str. 11 iunie), str. Locomobilei (tronson str. Cărămidăriei – str. Banatului), str. Macazului, str. Pescari (tronson str. Marinei – str. Alexandru Moruzzi), str. Ing. Aurel Rozei Rosenberg (tronson între Pr. Brăilei – str. N. Caramfil), str. Aleea Jderului, str. Egretei (tronson str. Traian – str. Malul Brates), str. Banatului (între str. Locomobilei – Calea Prutului), str. Cărămidăriei și str. Cetățuiei.
Obiectivele preconizate a fi atinse prin realizarea investiției sunt, conform contractului:
• asigurarea debitului de apă potabilă necesar către consumatori;
• prin colectarea apelor uzate menajere, fără scurgeri în sol, se va crea un efect pozitiv asupra mediului cât și a sănătății populației;
• se vor asigura condiții pentru colectarea apelor pluviale din zona străzilor și se vor evita acumulările spontane de debite mari de apă;
• creșterea calității vieții și nivelului de confort al populației;
• eliminarea barierei impuse de autoritățile de mediu pentru noile obiective urbanistice și industriale, permițând dezvoltarea zonei și atragerea de investitori.
MĂDĂLINA DEDIU