Ana Denis Aramă, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Galaţi, a făcut o serie de precizări importante despre recalcularea pensiilor. Informațiile – foarte prețioase – vin într-un moment în care pe tot felul de site-uri obscure și pe rețelele de socializare sunt colportate informații false cu duiumul, iar numeroși pensionari sunt duși de valul acestor manipulări.
Iată, în continuare, cele mai importante precizări făcute de șefa Casei de Pensii Galați.
„S-a dorit eliminarea tuturor inechităţilor din sistem, în sensul că, în funcţie de anul ieşirii la pensie, fiecare persoană a beneficiat de avantaje sau a suferit dezavantaje, pornind de la legea care s-a aplicat la momentul respectiv. Unii au primit indice de corecţie, alţii nu, alţii au primit indici de corecţie diferiţi la punctaj. De exemplu, în ultimii patru, cinci ani, indicele de corecţie a fost de 1,41, favorizând persoanele care au ieşit la pensie în această perioadă, faţă de cele care au avut indici mai mici sau deloc. De asemenea, stagiile de cotizare necesare au fost diferite. De exemplu, femeile au fost mai avantajate, fiindcă stagiul lor complet de cotizare era mai mic decât la bărbaţi, unde este nevoie de minim 35 de ani, iar acest fapt a dus la apariţia unor diferenţe între categorii de pensionari”, a spus aceasta.
Ana Denis Aramă a explicat și cum stă treaba cu punctele de stabilitate: „Existau în sistem persoane care lucraseră foarte mulţi ani, dar aveau pensia minimă, de fapt indemnizaţia socială minimă. Şi atunci, persoana care a lucrat 40 de ani şi avea o pensie minimă nu putea fi comparată cu persoana care a avut un stagiu de cotizare minim, ieşise cu pensie cu 700 de lei şi primea tot indemnizaţia socială minimă, de 1.281 de lei. Legiuitorul a gândit că aceste puncte de stabilitate vor aduce un aport suplimentar, pe muncă, persoanei care a lucrat 40 de ani. De fapt, s-a recompensat fidelitatea în sistem, munca. Legea 360/2023 pune foarte mult accent pe contributivitate”.
Cât despre stagiile de contribuție, șefa de pensii a explicat că stagiul contributiv neasimilat se referă la facultate şi stagiul militar, iar stagiul necontributiv înseamnă suplimentul de spor aferent grupelor de muncă.
„Perioadele necontributive sunt aceste suplimente de spor , dar aici intră şi pensia de invaliditate, de exemplu, la fel şi cumulul pensiei cu salariul. Pentru aceste persoane nu se aplică punctele de stabilitate, fiindcă au beneficiat deja de recalcularea drepturilor de pensie şi nu putem plăti de două ori aceeaşi prestaţie. Revenind la perioadele necontributive, trebuie să ştim că tot acest supliment de spor se dă jos la calculul punctelor de stabilitate şi nu se dau bani pentru aceşti ani”, a precizat aceasta.
Ana Denis Aramă a atras atenți și că un pensionar va fi cu atât mai avantajat cu cât, ca salariat, a avut un salariu brut mai mare, preferabil peste salariul mediu brut pe economie.
Aceasta a explicat și că în privința pensiei care la recalcularea a ieșit mai mică decât cea încasată sunt două scenarii. Astfel, pensionarii care primeau indemnizaţia socială minimă de 1.281 de lei vor primi tot indemnizaţia socială minimă, la nivelul la care va fi ea stabilită pentru 2025. Dacă aceasta crește (și va crește), crește și pensia beneficiarilor, chiar dacă la recalculare le-a ieși mai mică
În schimb, cei care au pensia mai mare decât indemnizația socială nu vor beneficia de indexare până când indexările succesive nu vor ajunge la cuantumul pensiei în plată. Adică li se recalculează pensia la fiecare indexare, dar pimesc ceva în plus dacă la acea recalculare pensie iese mai mare decât cea aflată în plată.
În județul Galați sunt circa 125.500 de pensionari şi de majorări au beneficiat 103.468 dintre ei. Media de majorare pe judeţ a fost de 640 de lei, sub media pe țară. Nu este foarte mare exact din cauză că avem foarte mulți pensionari cu grupe de muncă speciale (din siderurgie și navalistică).