Ce se întâmplă cu ajutoarele de urgență pentru sinistrații din județul Galați. Stadiul plăților și cum trebuie justificați banii primiți

Consiliul Județean Galați a anunțat că peste 2.100 de familii afectate de inundaţii au primit deja ajutorul de 15.000 de lei de la Guvern.

„Până pe 10 noiembrie, 2.155 de familii afectate de inundaţii au primit câte 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice, mobilier, obiecte sanitare sau combustibil pentru încălzirea la iarnă. De asemenea, continuă şi plata celor 10.000 de lei. Astfel, în aceste zile, cei 10.000 de lei vor ajunge la beneficiarii din Pechea, Slobozia, Corni, Bereşti şi Folteşti. În total, fiecare familie trebuie să primească din partea Guvernului câte 25.000 de lei, în două tranşe – 10.000 de lei ca ajutor de urgenţă şi 15.000 de lei pentru electrocasnice şi alte bunuri distruse de ape”, precizează instituţia.

Ajutoarele de urgenţă suplimentare (de 15.000 de lei) destinate familiilor şi persoanelor singure afectate de fenomenele meteorologice extreme produse în luna septembrie au început să fie distribuite începând de luni, în Galaţi şi Vaslui, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, a anunţat vineri Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

Aproximativ 6.000 de familii şi persoane singure vor beneficia în final de aceste fonduri, care vor fi distribuite cu sprijinul Poştei Române aşa cum prevede Hotărârea de Guvern iniţiată de MMSS.

„Acest ajutor vine în sprijinul celor care au fost grav afectaţi de inundaţiile din septembrie. Suma suplimentară vine să-i ajute la refacerea locuinţelor şi înlocuirea bunurilor distruse în urma acestor calamităţi. Am fost la Galaţi ca voluntari împreună cu colegii din minister şi ştim cu ce probleme se confruntă, aşa că am acţionat cât se poate de rapid”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, într-un comunicat al instituţiei.

Ministerul precizează că sumele acordate pot fi utilizate pentru achiziţionarea de mobilier de strictă necesitate, obiecte sanitare, materiale de construcţii, cel puţin trei aparate electrocasnice (maşină de spălat rufe, aragaz/maşină de gătit, frigider/combină frigorifică, televizor), combustibil solid şi petrolier necesar pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde şi a hranei (lemne de foc, butelie etc.).

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, instituţie aflată în subordinea MMSS, a semnat o convenţie cu Poşta Română pentru ca sumele să ajungă rapid la persoanele afectate. Beneficiarii acestor ajutoare se angajează că folosesc aceşti bani până la sfârşitul anului 2024 pentru scopul definit şi că depun documentele doveditoare la primării.

Este important de știut că în cazul în care suma nu este justificată cu documente banii trebuie returnați la bugetul de stat.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr