Primăria municipiului Galaţi a demarat procedurile de achiziţie publică pentru servicii de organizare a festivalului „Feerie de Iarnă” – ediţia a II-a, în perioada 28 noiembrie 2024 – 8 ianuarie 2025.
Ofertantul va trebui să organizeze evenimente de Crăciun (Târgul de Crăciun şi Orăşelul lui Moş Crăciun) şi de Revelion (Revelionul în stradă 2024-2025).
Treaba e că o parte din festival se „pupă” parțial cu alegerile parlamentare și prezidențiale – pe 24 noiembrie este primul tur al alegerilor prezidenţiale; 1 decembrie – alegerile parlamentare; 8 decembrie – al doilea tur al alegerilor prezidenţiale – ceea ce nu-i tocmai în regulă credem noi. Bine, nici nu ne-a consultat nimeni, decizia s-a luat, din câte ne dăm seama, la sediul PSD, așa că rămâne cum s-a stabilit. Mai exact cu festival plătit din bani publici în pline alegeri, prilej tocmai bun ca pe scenă să auzim chestii precum „I love you, Marcele!”, gen.
Dincolo de dilema loral-politică, trebuie să spunem că în cadrul acestor evenimente se vor desfăşura – zice Primăria Galați – „activităţi distractive pentru toate categoriile de vărstă, târg de meşteri populari, dar şi spectacole cu artişti consacraţi din mai multe genuri muzicale care să fie aleşi din umătoarea listă: Proconsul, Direcţia 5, Adda, Andrei Bănuţă, Connect-R, Fuego, Lora, Voltaj, AMNA, Tania Turtureanu, Ansamblul de dansuri Ceata Junilor, Bucovina Express, Ansamblul folcloric Ţara Vrancei, Ansamblul Doina Covurluiului şi Ansamblul Dor Transilvan”.
Am mai aflat că în program vor fi cuprinse şi foarte multe evenimente dedicate copiilor precum „Sosirea lui Moş Nicolae”, „Caravana lui Moş Crăciun” şi „Concurs de îmbrăcat brazii”.
Valoarea estimată a evenimentelor care vor începe înainte de Sfântul Andrei şi se vor termina după Sfântul Ion este de 1.200.000 de lei fără TVA (1.428.000 cu TVA inclus). Adică o adevărată avere.