Salariul mediu net a ajuns, la Galați, la 4.663 lei pe lună. Este cu 579 de lei mai mic decât salariul mediu la nivel național

Veniturile salariale la nivelul Galațiului a avut o tendință de creștere, chiar dacă în ultimele luni au existat mici fluctuații, sub 0,5 la sută, în ceea ce privește salariul mediu net. De asemenea, județul a revenit pe trend crescător în ceea ce privește numărul de salariați, în luna iulie fiind înregistrat cel mai mare număr de angajați din ultimul an și jumătate.

Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică (DJS) Galați, efectivul salariaților la sfârșitul lunii iulie 2024 a fost de 122.722 de persoane. Astfel s-a depășit perioada de relativă stagnare a numărului de angajați din lunile mai și iunie, când s-au înregistrat 122.555 de salariați, respectiv, 122.558 de salariați. Mai mult, a fost depășit și recordul precedent al numărului de salariați, din luna aprilie, de 122.668 de persoane.

„Record” este un fel de a spune, că este al ultimilor 20 de ani, fiind la ani lumină de adevăratul record, din 1989, când în județ erau peste 250.000 de salariați.

Oricum, față de începutul acestui an, numărul de salariați a crescut la Galați cu 1.276 de persoane, în timp ce față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea este 891 de salariați.

În ceea ce privește veniturile salariale, acestea au rămas aproape la același nivel în luna iulie 2024, câștigul salarial nominal brut fiind de 7.589 de lei, marcând doar o ușoară fluctuație în sens negativ, de 0,35 la sută, față de luna precedentă. În același timp față de luna iulie 2023, câștigul salarial mediu nominal brut din luna iulie 2024 în județul Galați a înregistrat o creștere considerabilă, de 18,14 la sută.

Acest trend de creștere a salariilor a fost susținut în mod special de creșterea salariului minim brut pe economie cu 700 de lei numai în cursul acestui an, ultima majorare, de la 3.300 de lei la 3.700 de lei, intrând în vigoare chiar în luna iulie.

Veniturile care le-au rămas angajaților după plata taxelor, respectiv câștigul salarial mediu nominal net din luna iulie 2024, a fost în județul Galați de 4.663 de lei. Față de aceeași perioadă a anului trecut, salariul mediu nominal net a crescut în județul Galați cu nu mai puțin de 15,97 la sută.

Pe de altă parte, județul Galați rămâne sub media veniturilor salariale la nivel național, chiar dacă diferențele s-au mai micșorat. Mai exact, în luna iulie 2024, la nivel național salariul mediu brut a fost de 8.580 de lei, iar cel net de 5.242 de lei.

Dincolo de acest aspect, veniturile salariale depind într-o bună măsură și de sectorul de activitate. „La nivelul județului Galați, față de luna precedentă, câștigul salarial mediu nominal net în luna iulie 2024 a crescut cu 0,51 la sută în Servicii, dar a scăzut cu 12,96 la sută în Agricultură, silvicultură și pescuit și cu 0,92 la sută în Industrie și construcții”, precizează DJS Galați.

În aceste condiții, cel mai mare salariu mediu net se înregistra, în iulie 2024, în sectorul Serviciilor – 4.900 de lei, urmat de Industrie și construcții, cu 4.318 lei, și de Agricultură, silvicultură și pescuit, cu 3.870 de lei.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr