Noul Consiliul Județean Galați a depus jurământul. Cine sunt consilierii județeni și ce partide reprezintă

Pe 28 octombrie 2024 a avut loc ședința de constituire a Consiliului Județean Galați pentru mandatul 2024-2028. În cadrul acestei ședințe au depus jurământul președintele ales al Consiliului Județean, Costel Fotea, și consilierii județeni care și-au obținut mandatele la alegerile locale din 9 iunie.

„Astăzi, cu inima plină de recunoștință și emoție, am depus jurământul de președinte al Consiliului Județean. Este o onoare pentru mine să fiu președintele Consiliului Județean Galați, o instituție care a demonstrat că este mereu alături de oameni. Vreau să le urez bun venit noii echipe de consilieri județeni, oameni dedicați și profesioniști, alături de care vom continua proiectele ambițioase de care Galațiul are nevoie. Sunt sigur că, deși nu suntem toți din același partid, avem același crez: să facem lucruri bune pentru județul nostru, mai ales că avem de dus la capăt proiecte de miliarde de euro și de început noi și noi investiții pentru binele județului Galați. Le mulțumesc gălățenilor pentru sprijin și pentru încrederea pe care mi-au acordat-o de a continua acest drum! Ei sunt motivația mea”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Lista consilierilor județeni care au depus jurământul este:

Adumitroaiei Răzvan–Ionuţ (PSD), Antofi Eugenia–Simona (PNL), Apostu Adrian–Cosmin (PSD), Brădeanu Andrei–Vlad (PSD), Brînzan Gina (PNL), Chiriac Elena–Corina (PSD), Cîmpanu Tudor (PSD), Cucu Doina (PSD), Dima Cristian (PNL), Drăgan Ana–Raluca (PSD), Drăguş Iulia (PSD), Gavrilă Alexandru–Daniel (PSD), Ghiorghe Aurelian–Cristinel (PSD), Grosu Elena (PSD), Ișfan Dumitru (PSD), Manoliu Tiberiu–Codruț (PNL), Neagu Diana (PSD), Palade Cezar-Alexandru (PSD), Paraschiv Mirela-Magda (PSD), Patea Carmen (PSD), Petcu Marian-Anton (PSD), Radu Valentin (PNL), Rusu Georgiana–Iuliana (PSD), Sandu Mitică (PSD), Silion Gabriel-Mihăiţă (PSD), Sorocoleţ Ilieana (PNL), Stan Ionel (PSD), Stanciu Silvius (PSD), Toniţă Marian (AUR).

Un consilier județean de la AUR nu s-a prezentat la această ședință, iar 4 consilieri – 1 de la PSD, 2 de la PNL și 1 de la AUR – au renunțat la mandate, locul lor urmând să fie preluat de următorii de pe lista celor aleși.

Urmează constituirea comisiilor de lucru și alegerea celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Galați.

MĂDĂLINA DEDIU

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr