Joi, 31 octombrie 2024, în ședința ordinară a Consiliului Local au fost desemnați cei doi viceprimari pentru mandatul 2024-2028. Cei doi au primit votul majorității consilierilor locali reuniți în ședință. Ambii sunt propunerile grupului de consilieri ai Partidului Social Democrat: este vorba despre Sorin Cristian Enache și Silvia Elena Atanasiu.
Silvia Elena Atanasiu va fi prima femeie viceprimar din istoria orașului. Sorin Cristian Enache, aflat la al treilea mandat de viceprimar, va exercita în continuare și calitatea de înlocuitor de drept al primarului municipiului Galați.
Ambii au primit câte 15 voturi pentru, 8 fiind împotrivă, iar 1 nul. Pentru a fi înlocuitorul de drept al primarului Ionuț-Florin Pucheanu, Sorin Enache a primit 18 voturi pentru, 3 împotrivă și 3 nule.
Sorin Enache, 56 de ani, de profesie inginer metalurg, a mai fost viceprimar și în perioadele 2016-2020 și 2020-2024, el fiind încă din 2012 membru al Consiliului Local Galați. În această perioadă, a îndeplinit și calitatea de membru al comisiilor de Servicii Publice și Buget-Finanțe.
Silvia Atanasiu, 36 de ani, de profesie inginer geodez, a obținut diploma de Master la Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice din cadrul Universității „Dunărea de Jos” și se află la al doilea mandat de consilier local în Consiliul Local Galați.
Opoziția n-a contat și nici nu va conta în următorii patru ani decât în calitate de companie de sunet, dat fiind că este într-o minoritate absolută, chiar dacă toate partidele s-ar alia contra PSD. Așa, cam ca pe vremea FSN.