Oricât ne-am suci și ne-am răsuci, podul hobanat construit pe centura Galațiului, în zona Filești, nu are nicio logică. Practic, s-au cheltuit doar pentru el circa 15 milioane de euro, iar rezultatul final este că se scurtează centura cu vreo 50 de metri. Probabil că avem de-a face cu cel mai scump proiect de infrastructură din România, dacă raportăm costul la utilitate.
Colac peste pupăză, podul a întâmpinat și probleme constructive, fiind nevoie de intervenții ulterioare finalizării, că ci era strâmb de ziceai că-i făcut din chirpici, nu din oțel. Una peste alta, acum e aproape gata, s-au îndestulat cu ocazia construirii lui toți prietenii PSD (frumoase comisioane, băieți!), însă încă nu-i dat în circulație pentru că îi lipsește fix tichia de mărgăritar.
Mai exact, este vorba despre un sistem de iluminat ornamental , din care să rezulte că el, marele om Costel Fotea, președintele intergalatic al județului Galați, iubește meleagul, căci de aici își trage seva, bunăstarea, voturile și toate cele.
Așadar, se vor cheltui nu mai puțin de 199.400 de lei fără TVA, adică vreo 50.000 de euro, pentru o cumpărarea directă (ce-i cu atâtea licitații, nu?) și pentru montarea unor litere volumetrice pe viaductul hobanat de pe Centura municipiului Galați. Furnizor unic: Prosim Media & Publicity SRL. O firmă cu frumoase tradiții în furnizarea de materiale publicitare către PSD. E de ajuns să vă uitași pe rezultatele financiare și vă vedeți „cardiograma” care are vârfuri la venituri și profit fix în anii electorali.
Acuma- na! – ce putem face? Dacă onor Consiliul Județean Galați a ajuns la concluzia că deja celebrul pod hobanat are nevoie să fie pus în evidență, atunci e musai să fie pus în evidentă. Bine măcar că mesajul va fi fi I LOVE JUDEȚUL GALAȚI („love” fiind de fapt o inimioară roșu Ferrari, cum altfel?). „I” („eu”, în engleză) însemnând probabil Costel Fotea, căci dacă s-ar fi referit la gălățenii care plătesc, prin txe și impozite aroganța președintelui, atunci corect era: „WE (adică noi) LOVE JUDEȚUL GALAȚI”.
Dar hai să nu fim cârcotași și să mai dăm detalii din contract: „Obiectul contractului este cel de realizare a lucrărilor de execuție a unei firme luminoase pe ambele fețe exterioare, diametral opuse, ale pilonului central al viaductului hobanat. Literele vor fi luminate în interior cu module LED și vor fi fixate de pilon cu ajutorul unui profil rectangular din aluminiu. Întregul ansamblu de litere va fi conectat la energie electrică, cu posibilitatea de a fi aprins de la distanță, prin intermediul unei aplicații, independent de rețeaua de iluminat stradală”.
Să reamintim și că proiectul „Extindere şi modernizare variantă de ocolire a municipiului Galaţi” a costat aproximativ 45 milioane de euro (din care o treime podul fără rost), fiind cel mai amplu proiect de modernizare a infrastructurii rutiere din județul Galați. Da, dar nu era complet fără iubirea luminoasă, afișată la loc vizibil, a președintelui Fotea, acest mic Fideluț Castro al sudului Moldovei.